Donald Trump doreşte pedeapsa cu închisoarea pentru fostul său avocat Michael Cohen

Preşedintele american Donald Trump a explicat luni, pe contul său de Twitter, de ce doreşte pedeapsa cu închisoarea pentru fostul său avocat Michael Cohen, care colaborează cu justiţia în delicata anchetă privind amestecul Rusiei în alegeri şi care a recunoscut săptămâna trecută o minciună care-l pune într-o situaţie stânjenitoare pe liderul american.

Michael Cohen, urmărit pentru ilegalităţi în marja acestei anchete, “îi cere judecătorului să-l scape de închisoare. Aceasta înseamnă că el ar fi putut face toate aceste lucruri TERIBILE, fără legătură cu Trump, fraude, mari împrumuturi, taxiuri, etc. şi să nu primească o lungă pedeapsă cu închisoarea ?”, a notat pe Twitter preşedintele american, informează AFP citat de Agerpres.

“El inventează poveşti pentru a obţine un acord” în acest sens şi “ar trebui, în opinia mea, să primească o pedeapsă deplină şi totală”, a adăugat Trump într-o nouă serie de postări răzbunătoare pe Twitter dedicate anchetei asupra suspiciunilor privind existenţa unor înţelegeri între echipa sa de campanie din 2016 şi Rusia.

De o săptămână, preşedintele american, care neagă orice legătură cu Moscova, scrie aproape zilnic trei sau patru mesaje pe reţeaua socială, pentru a descrie “o vânătoare de oameni” costisitoare şi injustă. Luni, el l-a calificat pe procurorul special Robert Mueller, care supervizează această anchetă, drept “derbedeu scăpat de sub control”.

Nervozitatea lui pare să aibă legătură cu progresele realizate de investigatori, care au reuşit să obţină cooperarea mai multor foşti apropiaţi ai săi. Astfel, Michael Cohen, fost om de încredere al lui Donald Trump pentru care el se declara odată gata să “încaseze un glonţ”, a mărturisit joia trecută că a minţit în Congres asupra unui proiect de investiţii al magnatului în domeniului imobiliarelor în Rusia, confirmând menţinerea legăturilor între Moscova şi miliardarul republican până în iunie 2016.

În schimb, prietenul şi consilierul său informal Roger Stone, care pare să fie şi el în vizorul lui Robert Mueller, a declarat duminica trecută că nu va depune mărturie împotriva lui Donald Trump. “Îţi face bine să vezi că unele persoane încă au curaj”, a comentat preşedintele.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare