Guvernul României a aprobat şase cereri de finanţare pentru proiecte cinematografice în valoare de 39,9 milioane de lei, în cadrul schemei de ajutor de stat menite să sprijine această industrie, iar printre proiectele depuse se numără şi coproducţii în care vor juca actori celebri, precum Gerard Butler, Steven Seagal şi Nicolas Cage.

La aproape două luni de la lansarea primei sesiuni de depunere a proiectelor cinematografice, până la data de 3 decembrie 2018, a fost depus un număr de 17 cereri de finanţare în valoare totală de 110,1 milioane de lei, din care şase au fost aprobate, valoarea ajutorului de stat aprobat ridicându-se la 39,9 milioane de lei.

Un număr de 10 cereri de finanţare care au solicitat un ajutor de stat în valoare de 65,2 milioane de lei se află încă în analiză.

„Dintre proiectele depuse sunt de evidenţiat proiectele cu participare internaţională semnificativă care au în distribuţie actori cu succes de box-office, precum Gerard Butler, Keira Knightley, Olivia Munn, Jean Reno, Steven Seagal sau Nicolas Cage. Proiectele cinematografice sunt în marea lor majoritate coproducţii în parteneriat cu companii din România ceea ce înseamnă angrenarea capacităţilor autohtone în crearea unor produse culturale care vor intra în circuitul internaţional”, se arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI:  85,4% dintre români îşi asumă cu mândrie identitatea; 30,2% arborează tricolorul de ziua naţională

Toate producţiile vor avea pe genericul filmului şi în toate materialele publicitare precizarea “Film realizat cu sprijinul Guvernului României”, menţionează CNSP.

Bugetul iniţial al schemei de ajutor de stat a fost de 60 de milioane de lei, dar prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, nr. 101 din 23 noiembrie 2018, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, acesta a fost suplimentat.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) anunţa că valoarea totală a creditelor de angajament aprobate pentru anul 2018 în limita cărora se analizează cererile pentru finanţare este în prezent de 232 de milioane de lei.

Premierul Viorica Dăncilă declara, pe 11 octombrie, că, prin promovarea acestui program, se urmăreşte stimularea producţiei de filme, încurajarea iniţiativei private în domeniile creaţiei, finanţării producţiei şi distribuirii filmelor româneşti sau realizate cu participare românească.

“Prin acest instrument, promovăm în An Centenar identitatea culturală naţională prin realizarea filmelor cinematografice şi promovarea valorilor româneşti în circuitul mondial. Ajutorul de stat pentru fiecare film va fi între 100.000 de euro şi 10 milioane de euro, iar această finanţare se va putea acoperi până la 45% din cheltuielile eligibile pentru producţia de filme realizate în România şi care promovează ţara noastră, respectiv de până la 35% din totalul cheltuielilor eligibile pentru dezvoltarea proiectelor de film şi producţiei de film în România”, a precizat Dăncilă citată de Agerpres.

CITEȘTE ȘI:  Președintele Iohannis refuză să mai discute propuneri de noi miniștri până la Ziua națională

Premierul a subliniat că proiectele vor fi selectate de o comisie alcătuită din profesionişti români şi străini.

“România trebuie promovată şi cunoscută în lume prin valorile, istoria şi tradiţiile sale”, a afirmat prim-ministrul.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad