Consiliul Europei cere României să obţină asigurări in cazul Abd al-Rahim al-Nashiri ca acesta nu va fi condamnat la moarte

Citește și

Dr. Horacio Arruda: Quebecul este în al doilea val

Dr. Horacio Arruda, directorul Sănătății publice din Quebec, a declarat că provincia este în al doilea val al epidemiei...

Quebec. O nouă creștere importantă a numărului de cazuri de COVID-19

Quebec a anunțat o nouă creștere importantă a numărului de noi cazuri de COVID-19, cu 586 raportate în ultimele...

Putin propune SUA un schimb de garanţii de neingerinţă electorală

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri SUA garanţii reciproce de „neingerinţă” electorală şi o cooperare în sectorul tehnologiilor...
P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei a avut în perioada 4-6 decembrie o reuniune de evaluare a aplicării deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), fiind discutată şi decizia acestei instanţe în dosarul privind implicarea României în programul închisorilor secrete al CIA, respectiv cazul Abd al-Rahim al-Nashiri, se menţionează într-un comunicat al Consiliului Europei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins în luna octombrie apelurile Lituaniei şi României împotriva condamnărilor pronunţate de instanţa europeană în luna mai pentru participarea la programul închisorilor secrete al CIA.

CEDO a dat dreptate unui număr de doi prizonieri de la Guantanamo, Abd al-Rahim al-Nashiri (contra României) şi Abu Zubaydah (contra Lituaniei), care afirmau că au fost deţinuţi în secret în aceste ţări între 2004 şi 2006 şi că au fost supuşi la diverse forme de violenţă morală şi fizică. La fel ca pentru Lituania în cazul Zubaydah, instanţa europeană a condamnat şi România să-i plătească lui Abd al-Rahim al-Nashiri o despăgubire de 100.000 de dolari.

- Publicitate -

CEDO a mai cerut României să obţină asigurări de la autorităţile americane că Al-Nashiri nu va fi condamnat la moarte. Această solicitare a fost reiterată joi de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, care cere autorităţilor de la Bucureşti ”să folosească toate mijloacele posibile pentru a obţine în această situaţie de urgenţă extremă asigurări din partea Statelor Unite că al-Nashiri nu va fi condamnat la moarte şi nici nu va expus unei negări flagrante din partea justiţiei” americane.

Mai mult, acelaşi comitet solicită României să ia în considerare într-un asemenea demers pe lângă autorităţile americane o acţiune comună cu Polonia, ţară condamnată de CEDO pentru fapte similare în 2015.

De asemenea, Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei ”reaminteşte necesitatea avansării rapide a investigaţiei penale cu privire la circumstanţele în care reclamantul a fost adus în România, tratamentul la care a fost supus acolo şi apoi transferat, ceea ce implică în mod special investigarea unor posibile acte de tortură”.

- Publicitate -

În contextul acestui caz, acelaşi comitet face referire şi la revizuirea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală în România şi, amintind de opinia Comisiei de la Veneţia, estimează că această reformă ”va afecta semnificativ eficienţa sistemului român de justiţie penală în combaterea diferitelor forme de delicte grave, inclusiv a delictelor comise cu violenţă”.

Prin urmare, Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei cere României să reconsidere recentele amendamente aduse celor două coduri, ţinând cont de exigenţele enunţate în ”Liniile directoare ale Comitetului Miniştrilor privind eradicarea impunităţii pentru încălcări grave ale drepturilor omului”.

În final, ”autorităţile române sunt invitate să informeze rapid Comitetul cu privire la paşii întreprinşi în vederea obţinerii asigurărilor diplomatice necesare din partea autorităţilor SUA şi să răspundă temerilor Comitetului privind eficienţa investigaţiilor penale”, precizează Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, menţionând că acest caz va fi rediscutat la reuniunea din martie 2019.

Articolul precedentÎntre mândrie și mânie
Articolul următorSucces și eșec
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Montreal și Ville de Quebec vor trece la nivelul roșu de alertă

Ministerul Sănătății a anunțat că orașele Montreal și Quebec vor trece la nivelul de alertă roșie curând. Este de...
- Publicitate -

Dezvăluiri New York Times: Trump a plătit doar 750 de dolari impozite federale în anul alegerii sale

Donald Trump a plătit doar 750 de dolari impozite federale în 2016, anul alegerii sale în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, şi tot...

Nicușor Dan a câștigat Primăria Capitalei, conform sondajelor de opinie

Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a obţinut, duminică, 47,2% din voturile bucureştenilor pentru funcţia de primar general al...

Bilanțul zilei. Quebec anunță 896 de noi cazuri

Quebec a anunțat 896 de cazuri noi duminică, 27 septembrie, pentru un număr total de persoane infectate de 71.901. Sâmbătă provincia a raportat 698 de...

Simona Halep și Irina Begu vor fi adversare în al doilea tur la Roland Garros

Irina Begu şi Simona Halep vor fi adversare în runda a doua a turneului de la Roland Garros, după ce Begu a învins-o, duminică,...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -