Papa Francisc va vizita Emiratele Arabe Unite în februarie în cadrul primului său turneu în Golful Persic

Papa Francisc va vizita Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, între 3 şi 5 februarie, în cadrul primului său turneu în Golful Persic, unde va participa la o întrunire interreligioasă dedicată “Fraternităţii umane”, a anunţat joi purtătorul de cuvânt de la Vatican.

Suveranul pontif a acceptat invitaţia ce i-a fost transmisă de prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed Al Nayhan, şi de Biserica Catolică din Emiratele Arabe Unite, a precizat acelaşi oficial al Vaticanului citat de AFP si Agerpres.

Această vizită va avea loc la scurt timp după deplasarea papei Francisc în Panama pentru a participa la Zilele Mondiale ale Tineretului din 22-28 ianuarie şi cu puţin timp înainte de vizita sa în Maroc, prevăzută pentru perioada 30-31 martie.

Pentru restul anului 2019, suveranul pontif a anunţat în septembrie intenţia de a merge în Japonia şi de a efectua o călătorie în Madagascar.

Vatican

Preferând vizitele la “periferie” şi mare partizan al dialogului cu celelalte confesiuni creştine şi cu alte religii, papa Francisc s-a deplasat de mai multe ori în ţări musulmane: în Orientul Mijlociu şi în Turcia în 2014, în Azerbaidjan în 2016 şi în Egipt în 2017.

Vizita la Abu Dhabi va avea o tematică intitulată “Fă din mine un instrument al păcii”, prima frază din celebra rugăciune a lui Francisc de Assisi, sfântul al cărui nume fostul cardinal argentinian Jorge Bergoglio i-a ales numele atunci când a devenit papă, precizează oficialii de la Vatican.

Această frază “exprimă propria noastră rugăciune, pentru ca vizita papei Francisc în Emiratele Arabe Unite să poată să răspândească într-o manieră specială pacea lui Dumnezeu în inimile tuturor oamenilor de bună-credinţă”, a explicat reprezentantul Sfântului Scaun.

Logoul acestei vizite, ce prezintă un porumbel în culorile drapelului Vaticanului şi al Emiratelor Arabe Unite purtând în cioc o ramură de măslin, “simbolizează vizita papei în această ţară în calitate de mesager al păcii”.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare