Consulatul român din Chicago a serbat Ziua națională în… hotelul lui Trump

Consulatul României din Chicago a organizat serbarea de Ziua națională a României la un hotel deținut de Donald Trump, președintele Statelor Unite, ridicând serioase probleme de etică.

Evenimentul  a avut loc pe 29 noiembrie la Grand Ballroom din Hotelul Trump. La această recepție au participat peste 300 de persoane, inclusiv oficialii de stat din România și Illinois. Consulul general al României, Tiberiu Trifan, a ținut un discurs la acest eveniment în fața steagurilor românești, americane și ale Uniunii Europene, scrie Citizens for Responsibility and Ethics in Washington.

Consulatul General al României a organizat evenimentul, dar nu a spus explicit cine a plătit pentru acesta. Dacă banii vin de la Guvernul României, această plată încalcă legea. Un judecător federal a decis în iulie că plățile către președintele Trump, prin afacerile sale, din partea unor entități străine, încalcă Constituția.

În anii trecuți, Consulatul din Chicago a aniversat Ziua națională la Preston Bradley Hall din  Chicago Cultural Center.

Foto: Consulatul României Chicago

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare