Pactul global cu privire la migraţii a fost aprobat oficial la Marrakech

Pactul global cu privire la migraţii a fost aprobat oficial luni, la Marrakech (Maroc), după proclamarea verbală şi tradiţionala lovitură de ciocan, în faţa reprezentanţilor celor aproximativ 150 de ţări reuniţi în conferinţă interguvernamentală.

Embed from Getty Images

„Acest moment este produsul inspirat al eforturilor. Nu trebuie să cedăm în faţa fricii sau a retoricii false” privind migraţia, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în deschiderea dezbaterilor de la Marrakech.

El a denunţat „numeroasele minciuni” răspândite în legătură cu acest acord, care urmează să fie supus unui ultim vot de ratificare în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, la 19 decembrie.

„În multe locuri unde fertilitatea este în scădere şi speranţa de viaţă creşte, economia va stagna şi oamenii vor avea de suferit în absenţa migraţiei. Este evident că ţările cele mai dezvoltate au nevoie de migranţi pentru un spectru larg de roluri vitale, de la îngrijirea persoanelor în vârstă la prevenirea colapsului serviciilor medicale”, a accentuat Antonio Guterres.

În luna iulie, toate cele 193 de ţări membre ale ONU, cu excepţia SUA, au finalizat textul pactului, care nu are un caracter obligatoriu. De atunci însă, pactul a devenit ţinta criticilor politicienilor europeni de extremă dreapta care susţin că el poate duce la noi valuri masive de migranţi către Europa, transmit AFP şi Reuters citate de Agerpres.

Au decis să nu vină la reuniunea din Marrakesh Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia, Elveţia, Australia, Israel şi Republica Dominicană. În ce le priveşte, SUA s-au retras din procesul de elaborare a Pactului afirmând că acesta conţine dispoziţii contrare politicii privind migraţia a preşedintelui Donald Trump.

Textul, ce cuprinde în jur de 40 de pagini, „favorizează cooperarea internaţională în materie de migraţie între toţi actorii competenţi, conştienţi fiind că niciun stat nu poate gestiona singur problema migraţiilor”, simultan cu ”respectarea suveranităţii statelor şi a obligaţiilor ce le revin din dreptul internaţional”.

Constatând că „migraţiile au, în mod indubitabil, repercusiuni foarte diferite şi uneori imprevizibile asupra ţărilor noastre, precum şi asupra comunităţilor, migranţilor şi familiilor lor”, documentul subliniază că „este crucial să nu ne lăsăm divizaţi şi să rămânem uniţi în faţa dificultăţilor pe care le pun migraţiile internaţionale şi a ocaziilor pe care ele le oferă”.

„Migraţiile fac parte integrantă din globalizare, legând între ele societăţile unei aceleiaşi regiuni şi o regiune de alta şi făcând din noi toţi ţări de origine, de tranzit şi de destinaţie”, mai afirmă documentul. „Graţie acestui demers global, contăm să facilităm migraţiile sigure, ordonate şi regulate, reducând incidenţa şi repercusiunile negative ale migraţiei ilegale, datorită cooperării internaţionale şi ansamblului de măsuri propus în prezentul Pact global”, adaugă textul menţionat.

„Migraţia nu ar trebui să fie niciodată un act disperat. Atunci când este cazul, trebuie să cooperăm spre a răspunde nevoilor migranţilor în situaţie de vulnerabilitate şi să rezolvăm problemele care se pun. Trebuie să acţionăm concertat pentru a crea condiţiile care să permită comunităţilor şi indivizilor să trăiască în securitate şi în demnitate în propria lor ţară”, pledează documentul.

Pactul detaliază 23 de obiective, printre care „lupta împotriva factorilor negativi şi a problemelor structurale care împing persoane să-şi părăsească ţara de origine”, „salvarea de vieţi”, „întărirea acţiunii transnaţionale în faţa traficului de migranţi”, „nerecurgerea la plasarea în retenţie administrativă a migranţilor decât în ultimă instanţă„ sau ”asigurarea accesului migranţilor la servicii de bază”.

Canada. Guvernul pentru, opoziția conservatoare suprinde prin adoptarea unui discurs fals

Canada a fost unul dintre țările care au susținut acest acord fără rezerve. Poziția surprinzătoare a venit din partea Partidului Conservator, principalul partid de opoziție.

Liderul acestuia, Andrew Scheer, a adoptat pozițiile site-urilor alt-right, susținând că guvernul Trudeau a cedat suveranitatea Canadei către Națiunile Unite.

Afirmația este o minciună și a fost criticată de presa canadiană și chiar de fostul ministru al imigrației din cabinetul Harper, Chris Alexander.

În realitate, acordul specifică în mod clar că fiecare țară rămâne responsabilă de politicile sale de imigrație.

„Guvernul nostru consideră că acest pact global nu este doar o modalitate eficientă de a răspunde provocărilor pe care migrația le poate aduce, ci și o oportunitate pentru națiuni de a valorifica contribuțiile noilor veniti și de a asigura integrarea lor cu succes în țările noi”, a declarat Ahmed Hussen, Ministrul Imigrației, Refugiaților și Cetățeniei

„Canada este mândră să adopte acest acord. Acordul este un cadru internațional important pentru o mai bună gestionare și abordare a provocărilor legate de migrația mondială, precum și pentru îmbunătățirea cooperării între țări. El contribuie la un sistem internațional bazat pe reguli și promovează o abordare globală a migrației, care se bazează pe fapte, respectă drepturile omului și lucrează pentru a elimina violența bazată pe gen”, a declarat Chrystia Freeland, ministrul Afacerilor Externe.

Foto: UN Photo/Mark Garten

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare