Studiu de Nobel. În serialul „Game of Thrones” riscul de mortalitate în rândul personajelor este foarte mare

Un studiu realizat asupra popularului serial de televiziune „Game of Thrones” arată că riscul de mortalitate în rândul personajelor se accentuează în cazul celor masculine şi de origine modestă, care nu schimbă tabăra şi care interpretează roluri proeminente.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Macquarie, din Australia, şi publicat în revista ‘Injury Epidemiology’, este vorba de “primul studiu ştiinţific” care examinează mortalitatea şi probabilităţile de supravieţuire în ‘Game of Thrones’.

“Am identificat mai mulţi factori care pot fi asociaţi unei şanse mai mari sau mai mici de supravieţuire, ceea ce ne poate ajuta să speculăm despre cine va rămâne în sezonul final”, a explicat Reidar Lystad, epidemiolog la Australian Institute of Health Innovation (AIH) din cadrul Universităţii Macquarie.

Ultimul sezon al acestui serial, care a început în 2011, va fi difuzat de HBO în aprilie 2019.

Dintre cele 330 personaje importante analizate de studiu, la sfârşitul celui de-al 7-lea sezon au murit 186, altfel spus, mai mult de jumătate (un 56,4 %). Probabilitatea de a muri în prima jumătate de oră de la apariţia personajului pe micul ecran a fost de 14 %.

De asemenea, timpul de supravieţuire a personajelor în acest serial a fost de la 11 secunde până la 57 de ore şi 15 minute, cu o medie de 28 de ore şi 48 de minute. Cercetătorii au aflat, pe de altă parte, că majoritatea deceselor au avut loc în Westeros şi aproape toate au fost violente relatează EFE citată de Agerpres.

Au existat doar două decese din cauze naturale în cele şapte sezoane ale ‘Game of Thrones’. Majoritatea deceselor s-au produs în urma leziunilor (aproximativ 73,7 %), mai ales în zona capului şi a gâtului, inclusiv 13 decapitări, urmate de arsuri (11,8 %) şi intoxicări (4,8 %).

Împrejurările cele mai obişnuite soldate cu moartea au fost asalturile (63 %) sau o scenă de luptă (24,4 %).

Analiza celor 330 de personaje arată că opţiunile de supravieţuire au fost mai mici în cazul celor masculine şi de origine modestă, care au păstrat aceeaşi tabără şi care au jucat un rol proeminent.

În timp ce personajele cu cele mai mari probabilităţi de supravieţuire au fost femeile nobile, cu roluri mai puţin proeminente şi care au schimbat tabăra.

Sursa principală de informaţii pentru a realiza studiul au fost 67 de episoade din cele şapte sezoane deja difuzate ale serialului, alături de Internet Movie Database (IMDb) şi Game of Thrones Wiki.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare