Michael Cohen, fostul avocat personal al președintelui Trump, condamnat la trei ani de închisoare.

Michael Cohen, fostul avocat personal al președintelui Trump, a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Embed from Getty Images

Cohen a fost condamnat pentru opt capete de acuzare la care a pledat vinovat în august.

Lui Cohen i s-a ordonat să se predea pe 6 martie 2019.

Avocaţii fostului consilier al preşedintelui american Donald Trump pentru securitate naţională, Michael Flynn, devenit unul dintre principalii protagonişti ai anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, au dat asigurări miercuri că acesta nu merită o pedeapsă cu închisoarea pentru că a minţit în legătură cu contactele sale cu Moscova după victoria lui Trump la alegerile prezidenţiale din 2016, relatează AFP, citată de Agerpres.

Michael Flynn, consilierul candidatului Trump şi apoi consilier pentru securitate naţională al preşedintelui republican timp de 22 de zile, a pledat vinovat, în 2017, la acuzaţia că a minţit FBI, în special asupra conversaţiilor sale cu ambasadorul Rusiei în SUA, Serghei Kisliak. De asemenea, el a acceptat să coopereze cu justiţia.

În documente depuse la tribunal, înainte ca verdictul în acest caz să fie pronunţat pe 18 decembrie la Washington, avocaţii lui Michael Flynn au cerut marţi ca acesta să fie condamnat la maximum un an de libertate sub supraveghere şi la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii, ‘o pedeapsă corectă’, în opinia lor.

Documentul de 178 de pagini depus de avocaţi include 50 de mărturii, majoritatea din partea unor militari. Avocaţii au făcut referire şi la serviciul ‘extraordinar’ al fostului general în cadrul armatei.

Poziţia avocaţilor este în concordanţă cu cea a procurorului special care răspunde de ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, Robert Mueller, care a recomandat săptămâna trecută o pedeapsă fără detenţie pentru Michael Flynn, evocând ‘ajutorul substanţial’ acordat de acesta în cadrul investigaţiilor.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare