Familia regală britanică a publicat fotografiile pentru felicitările de Crăciun

Membrii familiei regale britanice au dat vineri publicităţii fotografiile pe care le vor trimite anul acesta drept felicitări de Crăciun, prinţul William alegând o fotografie relaxată de familie, în timp ce Harry a publicat o imagine din seara căsătoriei cu actriţa americană Meghan Markle, potrivit Reuters.

Embed from Getty Images

Fotografia alb-negru în care apar Harry şi Meghan, care vor deveni părinţi în primăvara anului viitor, îi înfăţişează pe cei doi admirând un foc de artificii la recepţia care a urmat ceremoniei de căsătorie desfăşurată în mai la castelul Windsor.

Embed from Getty Images

William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a ales o fotografie mai convenţională pentru felicitarea de Crăciun. Imaginea îl înfăţişează împreună cu soţia sa, Kate, alături de cei trei copii, George (5 ani), Charlotte (3 ani) şi bebeluşul Louis, la reşedinţa lor de la Amner Hall.

Embed from Getty Images

Prinţul Charles, care a aniversat anul acesta împlinirea vârstei de 70 de ani, apare în fotografia de Crăciun alături de soţia sa, Camilla, pe o bancă din grădina reşedinţei lor londoneze, Clarence House.

În ciuda zvonurilor apărute în tabloidele britanice în ultimele săptămâni, cum că relaţia dintre cuplul William şi Kate şi Harry şi Meghan ar fi tensionată, toţi membrii familiei regale vor petrece, potrivit tradiţiei, Crăciunul împreună cu regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 92 de ani, la reşedinţa Sandringham din estul Marii Britanii, scrie Agerpres.

 

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare