Delirul

Dacă Liviu Dragnea ar fi vorbit maghiară, agențiile de știri internaționale nu s-ar fi prins că discursul pronunțat de el duminică, la Consiliului Naţional al PSD, nu era cel al lui Viktor Orban, liderul autoritarist care inundă Europa cu teme de discuție pe placul Rusiei.

Consiliul PSD a fost delir pur, cu discursuri în care limbajul „Epocii de aur” s-a îmbinat obscen cu cel al populismului de tip nou.

(În treacăt să amintim că apologeții dreptei din România aplaudă discursul lui Viktor Orban, dar îl critică pe cel al lui Liviu Dragnea deși e fix același lucru. Și asta spune multe despre impostura și lipsa de busolă a „dreptei” românești).

Liviu Dragnea a revenit la singurul punct din adevăratul program de guvernare al PSD: amnistia și grațierea pentru faptele de corupție.

„Acţionaţi ca oameni de stat, hotărâţi-vă când şi dacă şi la un moment dat o să închidem subiectul ăsta pentru că ne-am plictisit”, le-a cerut Liviu Dragnea membrilor PSD.

O cerere care arată deriva în care liderul PSD-ist de găsește. Pentru că dacă el ar fi avut controlul deplin asupra partidului, această cerere nu-și avea rostul într-un Consiliul Național. Era transmisă și se rezolva.

Doar că, deși a încercat, PSD nu a reușit până acum să-și impună această dorință. El s-a lovit pe rând de protestele românilor, partenerilor internaționali și, uneori, a oamenilor din partid care nu au vrut să-și asume acest pas.

„Vreau ca doi ani de zile să ne ocupăm de ce este important pentru ţară”.

Ce a împiedicat PSD să se ocupe până acum, având majoritatea în Parlament, de ce este important pentru România? Mister? Nu, tocmai că nu este niciun mister. PSD a fost ocupat până acum să rezolve problemele personale ale liderilor săi și să le ofere celor din județe o garanție că vremurile de demult, în care aveau impunitate și gestionau județele ca pe moșia proprie, se vor întoarce.

Liviu Dragnea s-a portretizat în cavalerul dreptății, pe cal alb, singurul care vrea și poate să salveze România. Faptul că nici măcar aliații din aceeași familie europeană nu-l mai vor a fost prezentat de liderul PSD ca o mare victorie:

„Stimaţi colegi, nu poate să-mi ceară nimeni, nu poate să mă oblige nimeni, Dane, domnul Nica, să merg şi să vreau neapărat să mă bag în poză cu cineva care duşmăneşte România, cu cineva care a nedreptăţit România. Niciodată. N-o să mă bag în poză niciodată cu oameni care fac rău ţării mele, nu pot”,a  spus el despre lipsa sa de la congresul Partidului Socialiștilor Europeni.

Ceilalți dușmani ai lui Liviu Dragnea? Ooo, Lista e lungă. Dar acești dușmani sunt de fapt dușmanii României. Această uriașă conspirație cosmică împotriva liderului PSD are ca principal scop să pună România în genunchi.

  • Multinaționale. Băncile. Nu plătesc impozite suficiente în România, exploatează poporul țara etc.

„E nevoie de un guvern şi de un partid şi de o coaliţie – că este colegul şi prietenul meu aici – care să le spună atât băncilor, cât şi multinaţionalelor din România, că şi această ţară are dreptul să ceară ca din profiturile uriaşe pe care le fac aici, taxele să le plătească aici. Nu în paradisuri fiscale sau în ţările de origine. Pentru că banii îi fac aici, în România, cu români”.

  • SRI și SIE

„Mă interesează şi cred că şi pe dumneavoastră vă interesează şi pe români îi interesează dacă aceste instituţii acţionează româneşte”.

  • Uniunea Europeană

„În ultima perioadă (…) poziţia României a fost în cadrul Uniunii Europene atacată şi vulnerabilizată. Ţara noastră, de fapt, a fost acuzată de lucruri care se întâmplă şi care există peste tot în Uniunea Europeană, dar peste tot, şi haideţi să discutăm despre ele. (…) Ni s-a cerut să adoptăm legi, să suspendăm legi deja adoptate de Parlament.

El a arătat că despre România s-a spus că “ar fi o ţară prea coruptă pentru a fi stat membru cu drepturi depline în UE” şi că în Parlamentul European a fost votată o rezoluţie “nedreaptă, în care ni se reproşează lucruri care se întâmplă peste tot”. În acest sens, liderul PSD a opinat că ţara noastră “a fost transformată în ţapul ispăşitor” al jocurilor de putere dintre familiile politice europene.

  • Uniunea Europeană (din nou) și PSD salvatorul (din nou)

„Numai o voce puternică, numai un grup de patrioţi, numai oamenii care au curaj şi care îşi iubesc ţara mai mult decât orice pe lume pot face lucrul ăsta, nu cei care sunt acum şi la preşedinţie, şi prin Parlamentul European, oameni care împreună cu noi să le spună tuturor, nu cu aroganţă, nu cu îngâmfare, dar cu tărie, că România nu acceptă să fie o ţară de mâna a doua în Uniunea Europeană”.

  • Klaus Iohannis

Delirul a atins apogeul când Liviu Dragnea a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, ca PSD să-l acuze de înaltă trădare pe președintele Klaus Iohannis. Motivul? Nu știm, rămâne ca PSD să inventeze unul pentru că Liviu Dragnea e nemulțumit de declarațiile politice ale președintelui. Adică unul din drepturile sale constituționale.

Se cuvine să menționăm și declarația premierului Viorica Dăncilă:

„De fiecare dată când PSD a fost la guvernare, România a mers bine, am avut creştere economică, creştere de pensii şi salarii. În general, România s-a dezvoltat când PSD a fost la guvernare”.

Zecile de mii de români plecați din țară în urma „bunăstării” oferite de PSD pot depune mărturie că așa este.

Consiliului Naţional al PSD de duminică, 16 decembrie, este încă o dovadă a deconectării totale a acestui partid de țară și de români. În ciuda discursurilor sforăitoare, pline de patriotism de week-end, acest partid nu reușit, de la preluarea puterii în 2016, să ofere ceva de substanță românilor.

Majoritar, PSD a ajuns la premierul numărul 4 și a schimbat miniștrii pe bandă rulantă.  În mai puțin de doi ani, din ianuarie 2017 până în noiembrie 2018, PSD a rotit pe la cele 26 de ministere pe care le are Guvernul nu mai puțin de 70 de miniștri, iar pe la Palatul Victoria, trei premieri, conform unei analize făcute de G4Media.

Acest partid e și total deconectat de o simbolistică, neoficială, dar care contează, a României. Să ai acest tip de discurs pe 16 decembrie, ziua când românii își aduc aminte de startul Revoluției din 1989, la Timișoara, arată că nu-ți pasă.

În ciuda punerii în scenă de azi, Liviu Dragnea e mai slab ca ieri. Mai ușor de doborât ca acum un an. În același timp, el este, cu fiecare zi care trece, mai periculos pentru România.

Din păcate, lipsit de o opoziție pe măsură, soarta PSD-ului pare să fie mai mult la mâna dezertorilor din partid, strânși acum în jurului fostului premier Victor Ponta.

*citatele din discursul lui Liviu Dragnea au fost oferite de Agerpres.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare