Fostul preşedinte Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, a acuzat luni seara „un act de război mediatic la adresa sa”, în condiţiile în care presa centrală de la Bucureşti a redat o declaraţie a sa care ar fi fost făcută în Le Figaro, care, spune el, nu este adevărată.

„Am citit cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilaţie despre PSD şi despre situaţia politică din România, apărută în Le Figaro. Uimire, pentru că Le Figaro a fost întotdeauna un ziar solid, care practica jurnalism de calitate. Dezgust, pentru că sunt citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva. Fiecare este liber să creadă ce doreşte despre PSD, despre situaţia politică din România, despre istoria post-decembristă. Însă nu pot accepta să fiu implicat în lupte politice pentru putere absurde, fără nicio miză nici pentru PSD, nici pentru România. Realitatea prezentată în articol este caricaturală, iar declaraţiile care mi se atribuie sunt parte a acestei lupte politice. Nu este intenţia mea să particip la aşa ceva. PSD este un partid matur şi responsabil, care îşi va rezolva problemele conform statutului său şi legilor ţării”, a precizat Ion Iliescu pe blogul personal.

CITEȘTE ȘI:  Istoricul Marius Oprea: „Comunismul nu a dispărut, s-a privatizat”

Fostul preşedinte a adăugat că, în ultima perioadă, a ales să fie cât mai puţin implicat în viaţa politică din PSD şi din România şi spune că Le Figaro îi datorează scuze şi rectificarea aşa-ziselor sale afirmaţii, citeaza Agerpres.

„Iar când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine. Nu cred că avem în faţă un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca şi atribuirea unor afirmaţii care nu-mi aparţin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datorează scuze şi rectificarea respectivelor afirmaţii”, a subliniat Ion Iliescu.

Potrivit presei centrale, care citează Le Figaro, Ion Iliescu ar fi afirmat că „este o perioadă dificilă şi confuză pentru PSD, care trăieşte cea mai gravă criză politică a sa”.

Ad