Jim Mattis, secretarul american al Apărării, demisionează

Secretarul Apărării, Jim Mattis, va părăsi postul “la sfârşitul lui februarie”, a scris Donald Trump joi pe Twitter, la o zi după anunţul retragerii americane din Siria

Embed from Getty Images

“Un nou secretar al Apărării va fi numit în viitorul apropiat”, a adăugat preşedintele american, transmite AFP citată de Agerpres.

În scrisoarea de demisie, Jim Mattis a afimat că prin gestul său îi permite preşedintelui să numească un secretar al Apărării cu vederi mai apropiate de ale sale, potrivit Reuters.

“Pentru că aveţi dreptul să aveţi un secretar al Apărării ale cărui vederi sunt apropiate de ale dumneavoastră (…), consider că este un lucru bun să mă retrag”, a scris fostul general al US Marine Corps în scrisoarea datată joi, la o zi după anunţul retragerii militare americane din Siria, la care s-a opus cu vehemenţă.

În scrisoarea de o pagină şi jumătate, Jim Mattis a enumerat convingerile sale, implicând că acestea sunt complet diferite de cele ale preşedintelui, dar fără să menţioneze explicit retragerea din Siria.

“Forţa naţiunii noastre este indisolubil legată de forţa sistemului nostru unic şi complet de alianţe şi parteneriat”, a scris şeful Pentagonului.

“Ca şi dumneavoastră, am spus de la început că forţele armate ale Statelor Unite nu au vocaţia de a fi jandarmul lumii”, a continuat el, referindu-se la motivul folosit de Donald Trump pentru a retrage cât mai repede cei 2.000 de soldaţi desfăşuraţi în Siria.

Însă “trebuie să ne tratăm aliaţii cu respect”, a subliniat Jim Mattis, şi “trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a favoriza o ordine internaţională propice securităţii, prosperităţii şi valorilor noastre, iar în acest efort suntem întăriţi de solidaritatea alianţelor noastre”.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare