Democraţia liberală are tot mai puţin vânt în pupă. ”Cetăţenii o deturnează în număr din ce în ce mai important”, scrie în ultimul său best-seller, ‘Poporul contra democraţiei’, tânărul politolog american Yascha Mounk.
În 2016 au fost referendumul privind Brexitul şi alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, apoi, în 2018, victoria populiştilor şi naţionaliştilor în Italia, cea a lui Jair Bolsonaro în Brazilia, iar peste mai puţin de jumătate de an vor fi alegerile europene, notează AFP.
Acest sistem, care combină suveranitatea populară şi contra-puterile (justiţia, media, societatea civilă), este modelul dominant în ţările occidentale după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Dar astăzi, acest „sistem de guvernare care pare de neclintit dă impresia că s-ar putea prăbuşi brusc”, atenţionează Mounk.
În opinia sa, cauza principală este reprezentată de clasa medie, o bază demografică şi politică pe care aceste ţări au neglijat-o.
Or, a „construi o clasă medie este un element constitutiv al stabilităţii politice”, subliniază americanca Kori Schake, director general adjunct al Institutului Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), într-o notă recentă a Institutului Lowy consacrată „supravieţuirii ordinii liberale”.
Slăbită din cauza unei economii tot mai dependente de servicii şi exasperată de declinul suveranităţii sale, acest „element constitutiv” se revoltă împotriva declinului său, a dispariţiei sale economice şi culturale, estimează geograful francez Christophe Guilluy în ultima sa carte, „Nicio societate”.
Emmanuel Macron poate sta mărturie: atunci când această parte importantă a populaţiei se revoltă, îmbrăcând o vestă galbenă aşa cum s-a întâmplat în această toamnă în Franţa, situaţia devine rapid de neconceput pentru un guvern.
Una dintre solicitările acestor cetăţeni capricioşi este recuperarea suveranităţii populare pe care ei estimează că au pierdut-o. Doar 8% dintre francezi consideră că cetăţenii deţin puterea, comparativ cu 54% care cred că ea se află în mâinile pieţelor financiare, potrivit unui sondaj Ifop realizat pentru publicaţia Ouest-France pe 16 şi 17 octombrie. Sloganul Brexitului, „Take Back Control” (reluarea controlului), nu spune altceva.
Acest dezechilibru între suveranitate şi statul de drept conduce, în opinia lui Yascha Mounk, la o „formă de liberalism antidemocratic care se instalează în America de Nord şi Europa Occidentală”.
În această formă de guvernare, şicanele procedurale sunt urmate cu grijă (majoritatea timpului) şi drepturile individuale sunt respectate (cel mai adesea).
În plus, mulţi consideră corpul intermediar (sindicate, media) mult prea compromis cu puterea şi incapabili de a-i reprezenta. Ei tind, în consecinţă, să voteze cu cel sau cea care le promite să le aducă această putere pierdută.
Cu un evident risc potenţial pentru statul de drept, dacă liderul ales, înarmat cu legitimitatea sa democratică, începe să dezmembreze acquis liberal al ţării sale: repunerea în discuţie a anumitor libertăţi individuale, punerea sub tutelă a instituţiilor independente, atacuri contra presei sau anumitor ONG-uri etc. Ungaria şi Polonia sunt acuzate constant de regimurile occidentale că încalcă drepturi fundamentale.
Ascensiunea populiştilor „corespunde unei dorinţe tot mai profunde a oamenilor de a „repatria” clasele lor conducătoare, pentru ca ele să nu mai defilieze”, este de părere eseista franceză Coralie Delaume.
Învăţământ, locuri de muncă, locuinţe, timp liber, fiscalitate: mai mulţi cercetători indică secesiunea elitelor, care ar destructura ceea ce rămâne din coeziunea naţională.
Pentru Jerome Fourquet, de la Fundaţia franceză Jean Jaures, este vorba despre un „separatism social care vizează o întreagă parte a marginii superioare a societăţii”, o cascadă tot mai abruptă care îi separă pe cei favorizaţi şi pe restul populaţiei.
Mai mult, în opinia lui Christophe Guilluy, clasele populare exercită un tip de „soft power”, o influenţă asupra elitelor pentru a le constrânge să revină la „o putere exercitată de popor”.
