România nu mai poate funcționa în actualul sistem politic. Nu este vorba doar despre Dragnea și de haita lui de borfași care s-au cățărat la putere doar pentru a-și proteja averile și a se face scăpați de justiție.

România se îndreaptă spre nicăieri pentru că cearta generalizată PSD – președinte este absolut sterilă. Nu numai că nu reglează nimic în societatea românească, dar, totodată, o și secătuiește de toate energiile.

În România actuală, nu se mai construiește absolut nimic. E ușor să te fure valul și să te cerți cu vecinul fiindcă tu îi spui că Dragnea e bandit și el îți răspunde că e bun pentru c-a mărit pensiile. La fel, un altul spune că statul paralel îl urmărește, iar cineva îl bruftuiește că asta-i o invenție neghioabă.

Sunt zeci de subiecte minore care împart România în două, dar niciuna dintre temele de harță, exacerbate intenționat în mass-media, nu rezolvă gravele probleme de subdezvoltare ale României.

Și Statele Unite sunt o țară divizată, însă într-un mod mult mai simplu și mai ușor de gestionat: susținătorii lui Trump și contestatarii lui.

Dar în timp ce americanii se ceartă pentru ideile lor pro și contra Trump, Statele Unite nu stau pe loc. În New-York, muncitorii sunt pe schele de la șase dimineața și înalță zgârie-nori, alții construiesc poduri, asfaltează autostrăzi sau dau în folosință o nouă școală.

Americanii au opinii politice variate, se contrazic pe principii și valori, dar statul funcționează cu eficacitate și dinamism. De sus, din vârful guvernării, vin doar directive majore cum ar fi scăderea taxelor sau noua lege a imigrației.

Este puterea reală a președintelui să ducă țara într-o direcție sau alta. Este proiectul lui cu care a câștigat alegerile. Există opoziție, există check and balance, dar administrația are o identitate aparte, poartă numele președintelui. Orice se întâmplă bine sau rău, succesul sau eșecul în probleme și politici importante pentru națiune poartă numele președintelui.

Americanii nu mai știu ce a zis congresmenul X sau senatorul Y, dar ei pot enumera campanii, proiecte, inițiative majore, victorii și înfrângeri ale fiecăruia dintre președinții lor din ultimele decenii.

În România, așa ceva nu este posibil. Da, poți să prinzi într-o formulă, de regulă batjocoritoare și metaforică, esența unui președinte, Iliescu – kaghebistul, Constantinescu -țapul, Băsescu – marinarul ori Iohannis-dulapul, dacă ne limităm la o trecere în revistă a unor apelative populare. Dar atât. Nimic serios pentru viitorime nu poate fi reținut din trecerea lor prin funcția, măcar teoretic, cea mai înaltă a statului.

CITEȘTE ȘI:  O şcoală frecventată de Trump i-a ascuns notele

Pentru că în originala democrație ivită acum 29 de ani s-a inventat, nu mai știm de cine, așa-zisa republică semiprezidentială. Adică președintele se ocupă cu vizite și primiri protocolare, face ceva politică externă, mediază partidele, mai semnează niște acte și atât.

În conformitate cu fișa postului prezidențial, el nu e abilitat să stabilească vreo prioritate pentru că aceasta trebuie pusă în practică de altcineva, de un executiv care poate fi format din oameni incompetenți sau ostili președintelui, ajunși la putere doar ca membri ai partidului dominant. Politica și stabilirea priorităților sunt apanajul guvernului, nu al președintelui. Și atunci, totul este inutil.

Evident că forța președintelui României, în contextul constrângerilor legale, ține și de personalitatea lui. Băsescu era numit președinte-jucător pentru că exercita presiune pe ceilalți actori politici, impunându-și deseori propria agendă. Iohannis, în schimb, știe cel mai bine să negocieze cu puterile limitate de care dispune. Intră în luptă doar când PSD o ia prin bălării, când simte că scaunul i se clatină sau, cel mai des, când trebuie să mai adune niște puncte pentru următoarele alegeri prezidențiale. Nimic mai mult. El chibițează de pe margine criticând guvernul, iar poporul contestatar e mulțumit: Aha, uite ce bine le-a zis-o pesedistilor!

Dar cu ce îl ajută pe românul obișnuit faptul că în viața de zi cu zi, șeful statului și PSD se bat pe corupție, amnistie, servicii secrete? Căci ei nu se bat niciodată pe autostrăzi, școli sau spitale. Sau pe singurul subiect pentru care a fost inventată politica: să promoveze binele social, să fie inspiratorii și executorii măsurilor născute din necesitățile reale ale oamenilor.

În România de azi, nimic din realitatea și din dramele concrete ale românilor nu are vreo reflectare în politică.

Dar mai izbitor decât că nu se face nimic pentru oameni este că românii nici măcar nu pot trage la răspundere pe cineva. Unii zic că PSD e bun și vrea să dea oamenilor mai multă pâine, dar se opun Iohannis, serviciile și Soros. Dușmanii PSD-ului spun invers, că Iohannis et co sunt buni, dar că PSD e o pacoste și ar vrea să-l dea jos. Însă nu sunt convinși că au cu cine să-i înlocuiască.

CITEȘTE ȘI:  Preşedintele Iohannis solicită abrogarea de îndată a OUG nr. 7/2019

În nebunia în care nimeni nu face nimic, și nimeni nu este răspunzător pentru paralizia constructivă, România rămâne o autostopistă pe autostrada prosperităţii.

Am făcut o lungă introducere pentru a-mi permite să propun schimbarea din temelii a sistemului românesc. Dacă mai vrem o şansă, România trebuie să adopte sistemul american în care cel care câştigă alegerile prezidențiale este automat și şeful executivului.

El are toată puterea şi răspunderea de a pune în practică viziunea cu care a câştigat alegerile. Într-o asemenea situaţie, preşedintele nu mai este un chibiţ, un pierde-vară ca acum, ci un personaj cheie al statului care răspunde în fața alegătorilor pentru ce face și pentru ce nu face dar ar trebui să facă.

Unii vor protesta spunând că și în sistemul actual semiprezidențial, chiar un preşedinte moale ca Iohannis a împiedicat totuși hoţii din PSD să scape din puşcării şi să monopolizeze puterea. Instituirea unui asemenea monopol al puterii ar fi fost similară cu o coborâre a societății românești în infernul subdezvoltării acute, al mizeriei și al criminalității generalizate, de toate tipurile.

Dar poate că România are nevoie să atingă fundul prăpastiei pentru ca straturile cele mai sănătoase ale societății ei să simtă necesitatea unei renaşteri. Pe fundul prăpastiei, manifestările contra puterii n-ar mai fi fost cu pancarte umoristice şi lumini de telefoane, ci cu revoltă și mânie adevărate, singurele capabile să amelioreze fundamental calitatea clasei politice. Şi eventual să producă liderul politic pe care România actuală nu-l poate inventa.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad