Putin e pregătit să discute cu Trump „o serie largă de probleme”

Preşedintele rus Vladimir Putin, într-o scrisoare de Anul Nou adresată omologului său american Donald Trump, a declarat duminică că Moscova era pregătită pentru dialog în legătură cu o serie largă de probleme, a anunţat Kremlinul.

La sfârşitul lunii noiembrie, Trump a anulat brusc o întâlnire planificată cu Putin în marja summitului G20 din Argentina, menţionând tensiuni cu privire la incidentul din largul peninsulei Crimeea, când Rusia a sechestrat trei nave ucrainene şi pe cei 24 de membri ai echipajelor, sub acuzaţia de pătrundere ilegală în apele teritoriale ruseşti.

“Vladimir Putin a subliniat că relaţiile (Rusia – Statele Unite) sunt cel mai important factor pentru stabilitate strategică şi securitate internaţională”, se arată într-un comunicat al Kremlinului, relatează Reuters citată de Agerpres.

“El a confirmat că Rusia este deschisă dialogului cu SUA în legătură cu o serie largă de probleme”, se mai arată în scrisoare.

Într-o scrisoare separată adresată preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Putin a promis continuarea ajutorului către guvernul şi poporul sirian “în lupta împotriva terorismului, în apărarea suveranităţii statului şi integrităţii teritoriale”.

Putin a trimis de asemenea urări de Anul Nou şi altor lideri, între care premierul britanic Theresa May, premierul japonez Shinzo Abe şi preşedintele chinez Xi Jinping.

Preşedintele rus a transmis “urări de bine şi prosperitate poporului britanic”, a mai spus Kremlinul.

Vineri, ambasada Rusiei din Londra a anunţat că Moscova şi Londra au ajuns la un acord pentru a trimite înapoi la posturi unii membri ai personalului ambasadelor lor respective după ce au expulzat zeci de diplomaţi la începutul acestui an.

Regatul Unit a expulzat 23 de diplomaţi ruşi acuzând Kremlinul că s-a aflat în spatele unui atac cu agent neurotoxic în martie asupra fostului agent dublu Serghei Skripal şi fiicei sale în oraşul Salisbury din Anglia.

Rusia, care neagă orice implicare în această otrăvire, a trimis acasă acelaşi număr de angajaţi ai ambasadei britanice, ca represalii.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare