Este iarăşi 1 ianuarie. Cu fața buhăită, cu cearcăne la ochi, cu greutatea dincolo de limitele recomandate de doctori, dependent de alcool, Facebook și iPhone, cu o viață dezordonată, visele copilăriei uitate de mult, Ionel se intinde, apucă o bucată de hârtie și o carioca groasă, colorată, aruncată pe jos și începe să scrie…
E din nou vremea „rezoluţiilor” de Anul nou.
Vise, dorinţe, promisiuni. Angajamente ferm că le va împlini pe toate în următoarele 365 zile fix. Scrie de zor, concentrat. Apoi lipește hârtia cu scotch pe frigider și le privește cu speranță…Le mai scrie odată cu litere mari, pe tablă, cu cretă. Să fie sigur că nu le uită!
Nu contează că lista seamănă izbitor cu cea de anul trecut. Desigur, atunci a fost altceva, cirscumstanțele nu au permis…a fost criza economica, a fost divorțul, a fost vecinul de sus, a fost guvernul….Însă de data asta, chiar o să le facă!
Sarcini herculeene. Să meargă la sala de sport de 3 ori pe săptămână. Să scrie odată cartea aia de aventuri la care visează încă din adolescenţă. Iată, părul albeşte, vederea îi slăbeşte, degetele îi cam tremură pe tastatură şi nici măcar nu a început-o! Apoi, să piardă cele 20 de kilograme care îi fac respirația greoaie. Să citească cele 60 de cărţi pe care le-a cumpărat în ultimii 2 ani şi nu a apucat decât să le frunzărească. Să pornească odată afacerea aia, care nu îl lasă să doarmă noaptea. Să vorbeasca mai frumos cu copiii, cu vecinii, cu ex-soția, cu părinţii…
Au trecut trei săptămâni…. hârtia de pe frigider începe să se dezlipească, iar lista de decizii măreţe atârnă într-o parte şi îl priveşte chiorâş, parcă mustrător. Ca să nu se simtă total vinovat începe să facă nişte ajustări. Să mai taie din numărul de cărţi de citit. Nu o să fie 60, dar e bine şi 30. Şi nu 20 kile pierdute, e bine şi 6…
Pe la mijlocul lui februarie, rezoluţiile sunt deja de domeniul trecutului. Tocmai a mâncat o grămadă de dulciuri, de Sfântul Valentin. Se trezește la 12 ziua și se lipește de computer, mănâncă pe fugă, pleacă și se întoarce la serviciul in schimbul doi pe care îl urăște, revine la computer noaptea târziu, de unde nu pleacă până spre ziuă. Tabla cu vise a fost deja ştearsă, hârtia de pe frigider a căzut demult şi a ajuns probabil pe la coşul de reciclabile… Cărţile sunt împrăştiate peste tot, abia atinse, abonamentul la sala de gimnastică l-a rătăcit prin buzunarul interior de la costumul purtat în seara de Anul nou, iar de scris cartea aceea sau de început afacerea vieţii, nici vorbă: internetul, jobul şi rutina zilnică i-au supt deja toată energia….Vechile obiceiuri s-au întors…anul asta nu e cu nimic mai deosebit de anul trecut. Iar dacă îi trece uneori prin minte vreo remușcare, o înăbușă rapid: În fond, merge și așa. Se resemnează: Asta e viața lui. Așa a fost să fie.
Nimic nu e mai trist decât să vezi un om trăind la 30% din capacitatea sa crezând că nu poate mai mult.
Vă recunoașteți în acest tablou? De ce oare “lucrurile pe care vreau să le fac, nu le fac, şi cele pe care le urăsc, iată ce fac?” – cum se frământa acum vreo 2000 de ani apostolul Pavel.
Mai presus de orice, firea noastră iubeşte inerţia. Obiceiul, bun sau prost, este a doua natură. Schimbarea este duşmanul de moarte al comodităţii şi familiarităţii. Lista aceea de dorinţe ne solicită ieşirea în câmp deschis, pe teren minat. Necesită efort şi asumare de riscuri. E mult mai simplu să stăm la televizor sau pe Facebook decât să citim, să scriem sau să lucrăm peste program pentru un proiect nou căruia nu i se vede sfârșitul.
Voinţei noastre plăpânde i se opune enorma putere a legilor inerţiei şi gravitaţiei, cele care ţin galaxiile împreună. Voinţa noastră oboseşte repede. Gravitaţia nu oboseşte niciodată. E ca statul într-un picior – la început e banal, peste un minut începe să fie incomod, peste 10 minute doare, iar peste 20 minute ori suntem în pat, ori chemăm ambulanţa. Nici o voinţă umană nu poate bate o lege a naturii. Lupta este inegală: este praştia contra diviziei de tancuri. Oare vom reuşi să ne trezim zilnic dimineaţa cu o oră mai devreme ca să mergem la sala de sport, când afară sunt minus 20 grade? Pe cine încercăm să prostim?
Sau poate că tactica trebuie schimbată. În loc să încercăm să întărim puterea voinţei, plătind antrenori la sala de sport, citind cărţi de automotivare care să ne dea rabdarea de a le citi pe celelalte, ei bine! – am putea folosi natura de partea noastră. Dacă tot nu poţi să o baţi, măcar să te aliezi cu ea.
De pildă ne putem instala biroul acasă cât mai departe de toaletă, daca se poate, chiar pe un alt etaj. Natura lucrează în favoarea noastră. De vreo 5-6 ori pe zi, va trebui să ne deplasăm. Pierdem prea mult timp pe Facebook? Ne putem stabili opţiunile de intrare pe cont astfel încât să introducem manual numele de utilizator şi parola, de fiecare dată. Dintr-o dată, schimbările devin posibile, pentru că nu mai apelează la puterea voinţei. O simplă modificare de sistem produce deja rezultate.
Pentru sarcini mai grele, precum cititul, scrisul, afacerile – există o altă soluţie.
Robert Maurer povesteşte în cartea sa “Kaizen – un mic pas poate să îţi schimbe viaţa” despre Ioana (desigur, alta decât aceea pe care o cunoaşteţi dvs), o femeie supraponderală, mereu obosită, divorţată, mamă a trei copii. Se află la un pas de o boală gravă. Munceşte mult, şi acasă şi la servici. O muncă sedentară. Soluţia evidentă ar fi să treacă la mişcare fizică, intensă – un abonament la sala de gimnastică ar fi exact ce-i lipseşte.
Numai dacă s-ar putea ține de asta! Dar Ioana nu are decât 30 de minute libere pe zi, când priveşte serialul preferat la televizor. Să îi ceri să iasă din casă tocmai atunci, să renunţe la singurul ei moment de plăcere, pentru a se deplasa la sala de sport pare misiune imposibilă.
Totuşi, doctorul îi sugerează ceva banal: să meargă pe loc, un minut pe zi, în faţa televizorului, în timp ce se uită la serial. Eventual în pauzele de publicitate. Femeia surâde la idee. Asta da, aşa ceva poate şi ea! După o săptămână, doctorul îi măreşte “doza”, ea acceptă să meargă pe loc 5 minute, iar mai târziu ajunge să privească tot serialul în mişcare. Trei luni mai târziu, serialul s-a terminat, iar Ioana se antrenează cu entuziasm 30 de minute pe zi, alergând în jurul casei. Dacă ideea de schimbarea bruscă o paralizase la început, schimbarea efectuată cu paşi mărunţi îi aduce simultan rezultate şi satisfacţie. Creierul ei, rezistent la schimbări, a fost păcălit!
A ne propune să citim 50 sau 100 de cărți pe an este o sarcină anevoioasă. Mai ales dacă în precedentul an abia am citit două sau trei sau deloc. Așa că o punem pe lista de dorințe de la an la an. Iar rezultatul e mereu același, listele de cărți necitite se acumulează, iar sentimentul că ne pierdem viața cu fleacuri ne apasă pe suflet cu greutatea păcatelor lumii.
Dar dacă ne-am propune să citim doar o pagină pe zi? Hei, oricine poate face asta! La toaletă, în tren, în tramvai. Vi se pare ușor, nu-i așa? În fond, citim pe internet tot felul de prostii care nu ne fac viața cu nimic mai bună. După o pagină, poți să te oprești și te poți bucura deja de reușită! Sau, dacă vrei, poți să mai continui încă un pic. Când iți propui să faci puțin, rezultatul este ușor de atins iar satisfacția implinirii obiectivului mult mai rapidă. Procendând astfel, la sfârșitul anului, vei fi ajuns să fi citit “numai” vreo 20 de cărți, dar vei fi mulțumit. Să recunoaștem, este mult mai bine decât să ne propunem 60 și să citim numai 3, și acelea scrâșnind din dinți!
La fel putem proceda cu orice alt proiect. Ştim, plecarea de pe loc este cea mai dificilă. Forţa de frecare statică este cel mai greu de învins. De aceea, proiectele mari trebuie “păcălite”, demontându-le în bucățele mici. Dar odată ce bulgărele de zăpadă începe să se rostogolească la vale, creşterea lui va fi greu de oprit. Inerţia, aceeaşi forţă a naturii care se opune schimbării, aceeaşi care se opunea atunci când doream să ne urnim din loc, tot ea se va opune şi atunci când ne oprim! Obiceiul cel bun înlocuieşte astfel pe cel rău.
Soluţia nu este deloc nouă. Lao Tze scria de acum 2500 de ani: “Un drum de o mie de mile începe cu primul pas”. Profetul biblic Zaharia ne sfătuiește să nu dispreţuim începuturile modeste, iar Iisus ne aminteşte că cel credincios în lucrurile mici, va fi şi în cele mari!
E iarăşi 1 ianuarie…
Ionel sare din pat. Ia lista scrisă aseară cu carioca, plină de proicte grele și o rupe în bucăți. Apoi își pune trainingul, își ia o carte și iese afară. Azi, numai azi, va face ce îi place, măcar un minut! Mâine o să vadă el…Mâine e o nouă zi.
