Acum 90 de ani, la 2 ianuarie 1929, SUA şi Canada au adoptat un plan de protejare a cascadei Niagara.
Cascada se află pe râul Niagara, care curge între SUA şi Canada de la Lacul Erie până la Lacul Ontario. Este divizată în două părţi de Insula Goat.
Pe partea de nord, americană, cascada are o lăţime de 363 m, apele cascadei cad de la 21 m înălţime, iar pe cea canadiană, în formă de potcoavă, cu o lăţime de 792 m, apa cade de la 51 m.
În fiecare minut, aproape 340.000 de metri cubi de apă provenind de la patru mari lacuri (Erie, Superior, Michigan şi Huron) cad peste stâncile cascadei.
Acest imens volum de apă este folosit pentru a genera putere electrică pentru şase centrale electrice. Acestea produc aproximativ 6 milioane cai putere, 55 la sută pentru partea americană şi 45 la sută pentru cea canadiană.
În urma consultărilor Comitetului Special Internaţional pentru Niagara cu Comitetul Comun de Investigare din Statele Unite şi Canada, premierul canadian William Mackenzie King şi ministrul american pentru Canada, William Phillips, au semnat un acord pe 2 ianuarie 1929, pentru a autoriza lucrări de construcţie pe râul Niagara, în valoare de două milioane de dolari, potrivit www.findingdulcinea.com.
Planul a presupus lucrări de consolidare şi construirea unui stăvilar pentru reorientarea cursului de apă. Prin canalizarea unei părţi a apei fluviului la o hidrocentrală, s-a redus debitul fluviului ce traversează cascada şi s-a încetinit procesul de eroziune, scrie Agerpres.
Cascada s-a format în urmă cu 10.000 de ani, când gheţarii s-au retras spre nord, lăsând apa din Lacul Erie să curgă peste povârnişul Niagara, o linie de coastă care se întinde din sudul oraşului Ontario până la Rochester.
De atunci, eroziunea a împins uşor cascada aproximativ 11 km în amonte, formând defileul Niagara.
