Poetul Emil Brumaru a încetat din viață sâmbătă noaptea. El avea 80 de ani.
Poate-am murit şi nu mai ştiu să-ţi spun Povestea mea-n cuvinte-obişnuite. De mult simţeam cum glezna mi-o înghite, Cu poftă parcă, roua spartă-n drum De talpa grea, tot mai şovăitoare; Îmi atîrna-n şiroaie, de pe umeri, Aripile ce trupul mi-l despoaie, Gol şi plăpînd, într-un amurg cu ploaie, Aoreola-mi se-nclina spre soare, Încît de-abia-ncepeai blînd să te dumeri De nemilos de dulcea întîmplare Că eu nu mai eram Îngerul tău, Călăuzindu-ţi sufletul prin hău…
„Emil împlinise de curînd 80 de ani și era într-o formă de invidiat, cel puțin așa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital și supus terapiei intensive, în după- amiaza de azi, își revenise, a spus poezii asistentelor, a mîncat, a glumit. După cîteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace și a intrat în comă. Am sperat totuși într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 35 a plecat. A plecat, nu a murit, îngerii nu mor niciodată, se retrag numai în Rezervația de Îngeri”, a scris scriitorul Liviu Antonesei pe site-ul său, el fiind și cel care a anunțat trista veste.
Emil Brumaru, unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, s-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova), se arată pe pagina autorului de la Editura Humanitas.
După studii la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu” (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din acelaşi oraş, absolvind în 1963. În perioada 1963–1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava, loc esenţial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit în corespondenţă „rezervaţia naturală de îngeri”. S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983–1989) şi redactor (1990–1996) la revista ieşeană Convorbiri literare.
Femeia mea frumoasă ca scriptura, Nu-ți cer nici coapsele, nici sânii și nici gura,
Ci sufletul răscopt ca o căpșună Cu mirosu-nțelept și carnea bună
Și gândurile moi și-adânci ca mierea După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,
Și-ți fac din fluturi pat, din rouă masă, Nelegiuit de alba mea mireasă,
Și-ți născocesc din vorbe raiul dulce În care tinerețea ta să-și culce,
Când ziua-ți cade tristă la picioare, Lacrima grea, strălimpede și mare.
A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, Versuri (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi Detectivul Arthur.
Scrieri: Julien Ospitalierul (1974), Cântece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul îndrăgostit (1980), Ruina unui samovar(1983), Dintr-o scorbură de morcov (1998), Poeme alese. 1959–1998 (2003), Opera poetică (2003, 2005 – ed. revăzută şi adăugită), Fluturii din pandişpan (2003), Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (2004), Infernala comedie (2005), Submarinul erotic(2005), Commedia dell’Arte (online, 2005, 2006), Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Cântece de adolescent (2007), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, 2007), Ne logodim cu un inel de iarbă (carte-obiect, 2008), Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei… (2008, 2012 – ed. adăugită), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009), Basmul prinţesei Repede-Repede (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009), Opere III. Cerşetorul de cafea (2012).
La Editura Humanitas a publicat Poezii (carte la borcan, 2003) şi a contribuit la volumele colective Cartea cu bunici (2007) şi Intelectuali la cratiţă (2012). În perioada 1992–2009 a deţinut o rubrică săptămânală în România literară („Cerşetorul de cafea”), având de asemenea, de-a lungul timpului, rubrici în Ziarul de Iaşi („Gulliver”),Cronica, Plai cu boi, Suplimentul de cultură („Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, „Crepusculul civil de dimineaţă”, „Diabloguri”– împreună cu Veronica D. Niculescu) etc.
A obţinut numeroase premii, printre care Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia (2001) şi Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia acordat de revista Observator Cultural(2011).
Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia, Suedia, S.U.A.
Viorel Anghel, absolvent de Filosofie, a început să lucreze în presă în 1995, la ziarul Ultima oră şi la agenţiile de presă Infomedia şi AR Press (România Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".
