România renunță la manualele unice

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că nu va mai exista manual unic iar în noua metodologie pentru elaborarea manualelor accentul cade pe calitate şi apoi pe preţ.

“E deja pe site-ul Ministerului Educaţiei noua metodologie pentru elaborarea manualelor în acest an. Se renunţă la ideea de manual unic. (…)

În metodologie accentul l-am pus pe calitatea manualului, pe criteriile care vizează calitatea şi care ţin de conţinutul ştiinţific corect, de adaptarea la programă, respectarea programei, adaptarea la vârsta copilului. Pe toate aceste criterii de calitate un manual poate aduna 100 de puncte, intră în a fi selectat dacă obţine cel puţin 95 de puncte.

Nu va mai fi un manual unic şi vor fi editurile care vor veni cu manuale.

Vor fi făcute evaluări separate pe calitate şi apoi ne uităm la preţ. Primul considerent este cel legat de calitate, pentru că până la urmă calitatea manualului contează foarte mult pe masa elevului şi a profesorului. Manualul rămâne una dintre cele mai importante resurse educaţionale”, a declarat ministrul Educaţiei marţi seară la Realitatea TV, citată de Agerpres.

Andronescu a subliniat că MEN a planificat în această nouă metodologie pe manuale termenele în aşa fel încât să se asigure că vor fi la timp în şcoli.

“Ceea ce ne pune sub semnul întrebării este doar potenţiala perioadă de contestaţii. Mizez pe faptul că anul acesta SEAP are un termen mai restrâns pentru soluţionarea contestaţiilor – 30 de zile – şi că vom încerca să aducem manualele la timp”, a punctat ea.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că autorii de manuale pot fi şi profesori din învăţământul universitar.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare