Novak Djokovic, mulţumit de creşterea premiilor la turneele de Grand Slam

Tenismanul sârb Novak Djokovic, nr. 1 mondial şi preşedintele Consiliului jucătorilor din ATP, s-a declarat mulţumit că organizatorii au crescut premiile, mai ales cele acordate în primele tururi.

Djokovic a solicitat organizatorilor celor mai mari turnee ca un procent mai important din veniturile lor să fie distribuite jucătorilor.

Duminică, înainte de startul Australian Open, Djokovic a salutat creşterea premiilor de la Melbourne cu 14% faţă de 2018: ”Trebuie să menţionez acest lucru, ne concentrăm mai mult pe tururi din calificări. Încercăm să mărim numărul jucătorilor care pot călători în jurul lumii, nu doar să-şi acopere cheltuielile, ci să aibă o echipă întreagă, să ducă o viaţă decentă în afara sportului pe care îl joacă”, relatează Reuters citat de Agerpres.

Primul Grand Slam al anului oferă în 2019 premii mai mari în primele tururi ale turneelor. Cei care pierd în primul tur, atât la feminin cât şi la masculin, vor încasa cecuri de 54.143 dolari, cu 25% mai mult decât anul trecut.

Djokovic, cu 14 turnee de Grand Slam în palmares, a strâns în cariera de jucător peste 125 milioane dolari, în timp ce Roger Federer, cu 20 de titluri de Grand Slam, a obţinut din premii circa 120 milioane dolari.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare