Numărul celor ucişi în atacuri teroriste în 2018, la cel mai scăzut nivel de după 2009

Numărul celor ucişi în atacuri teroriste a ajuns în 2018 la cel mai scăzut nivel de după 2009, mai ales datorită reducerii violenţelor comise de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), a indicat miercuri Centrul internaţional de analiză a terorismului Jane (JTIC).

„Pe ansamblul anului 2018, JTIC a consemnat în lume un total de 15.321 atacuri comise de grupări armate nestatale, care au făcut un total de 13.483 de morţi”, a precizat directorul centrului, Matthew Henman, într-un comunicat.

Bilanţul este cel mai scăzut consemnat de JTIC din 2009, de când a început culegerea acestor date.

De asemenea, numărul de atentate s-a redus cu 33,1% şi se află la cel mai scăzut nivel de după 2011.

Conform JTIC, această evoluţie se datorează în primul rând pierderilor teritoriale suferite de SI în Irak şi în Siria până în 2017, care ‘au redus în mod sensibil capacitatea operaţională a grupării’. SI a fost responsabil de 1.327 atacuri, care au provocat 3.151 de morţi, cifre în scădere cu 71%, respectiv 51,5% faţă de anul anterior.

Acest fenomen, suprapus cu preluarea de către guvernul sirian a controlului asupra unei părţi tot mai mari din teritoriu, ‘în şi în jurul Damascului, precum şi în centru şi în sud’, a determinat o reducere cu 63,6% a numărului de atentate în Siria.

În schimb, cu cele 4.180 de morţi provocate de terorism, Afganistanul a devenit ‘ţara cea mai periculoasă din lume’, arată acelaşi raport, menţionând drept cauze continuarea atacurilor Statului Islamic şi ‘creşterea puterii talibanilor’.

În ce priveşte Europa, JTIC atrage atenţia asupra ‘intensificării activităţilor operaţionale a două grupări militante separatiste proruse’ în estul Ucrainei, ţară unde anul trecut au fost comise 4.422 atacuri, cu un bilanţ de 92 de morţi, transmite AFP citată de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare