Doi tineri au fost arestaţi in Ontario într-o anchetă privind o ameninţare la securitatea naţională

Doi tineri, dintre care unul minor, au fost arestaţi în provincia Ontario de poliţia canadiană în cadrul unei anchete privind o ameninţare la securitatea naţională care ar avea caracter terorist, potrivit tatălui unuia dintre suspecţi, informează vineri postul public de televiziune CBC.

Aceste arestări, confirmate de Jandarmeria Regală din Canada (GRC), au avut loc joi seară la Kingston, oraş situat la jumătatea drumului între Toronto şi Montreal, în cadrul unei anchete efectuate în colaborare cu Biroul Federal de Investigaţii din SUA, citeaza AFP si Agerpres.

Potrivit CBC, unul dintre suspecţi este Hussam Eddin Alzahabi. În vârstă de 20 de ani, el este de origine siriană. Părinţii săi au ajuns în Canada ca refugiaţi în 2017, după ce au trăit în Kuweit din 2008.

Celălalt suspect este un minor al cărui nume nu poate fi făcut public, în conformitate cu legea canadiană.

“Mi-au spus că îl caută pentru o poveste de terorism. Este o ştire falsă”, a declarat la CBC Amin Alzahabi, tatăl suspectului al cărui nume a fost făcut public.

GRC şi “alţi parteneri din poliţie au luat măsuri la Kingston, în Ontario, bazându-se pe informaţii credibile, pentru a asigura securitatea publică”, a precizat într-un comunicat Ralph Goodale, ministru canadian al securităţii publice.

“Guvernul supraveghează continuu toate ameninţările potenţiale şi sunt aplicate măsuri solide pentru a le răspunde”, a adăugat el, subliniind că nivelul de ameninţare la securitatea naţională rămâne “moderat”, neschimbat din toamna lui 2014.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare