Prinţesa Martha Bibescu – 130 de ani de la naştere

Scriitoare, om politic, femeie de o frumuseţe aparte, cu o inteligenţă admirabilă, Martha Bibescu s-a născut la 28 ianuarie 1889, la Bucureşti. A fost fiica lui Ion Lahovary şi a Smarandei Mavrocordat, descendenţi din vechi familii boiereşti.

Potrivit rangului şi uzanţelor vremii, şi-a desăvârşit formaţia intelectuală cu ajutorul profesorilor particulari şi al guvernantelor, continuându-şi pregătirea la o mănăstire din Belgia, potrivit volumului “Dicţionarul personalităţilor feminine din România” (Editura Meronia, 2009).

Crescută şi formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu şi-a definitivat educaţia primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească. Prin căsătoria cu prinţul George Valentin Bibescu (1905), nepot de frate al lui Gheorghe Bibescu, domnul nevoit să abdice la 1848, ea a devenit prinţesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară din care mai făceau parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles şi Elena Văcărescu.

Prinţul George Valentin Bibescu descoperise în tânăra Martha femeia visurilor sale. Până în momentul oficierii căsătoriei, logodnicii au locuit în castelul de la Posada împreună ori sub supravegherea prinţesei de Beauffremont, Henriette de Caraman-Chimay, nepoata lui Napoleon I şi mama prinţului Bibescu. După dispensa Vaticanului – viitoarea mare scriitoare fiind catolică – s-a putut celebra căsătoria, la biserica Domniţa Bălaşa. Martha avea aproape 17 ani.

Prin intermediul noilor legături de rudenie căpătate prin căsătorie, Martha Bibescu a intrat în contact direct cu literatura franceză, în timp ce statutul de diplomat al soţului său i-a facilitat cunoaşterea unor noi culturi, precizează volumul amintit.

Trei ani mai târziu după căsătorie, prima ei carte a propulsat-o printre elitele spiritualităţii europene. Totul a început de la o călătorie, efectuată curând după căsătorie, când soţii Bibescu au plecat în Persia, unde prinţul George Valentin Bibescu primise o însărcinare diplomatică. La întoarcerea în Franţa, îndemnată să aştearnă pe hârtie impresiile de călătorie, prinţesa a devenit scriitoare. Cartea “Cele opt paradisuri” i-a deschis poarta consacrării, fiind premiată de Academia Franceză.

A scris lucrări autobiografice şi de inspiraţie istorică, unele publicate sub pseudonimul Lucille Duclos. A primit oaspeţi de seamă la castelul de la Posada şi la Palatul Mogoşoaia, pe care i-l dăruise, în anul 1912, soţul ei. Asemenea rudei sale prin alianţă, Elena Văcărescu, a luptat pentru ţara sa. Bună cunoscătoare a exigenţelor protipendadei bucureştene, Martha Bibescu a luat uneori decizii îndrăzneţe în momente importante ale istoriei româneşti. Astfel, în timpul ocupaţiei germane (1917-1918) a ales să rămână în Capitală, unde, având în îngrijire un spital, putea să cunoască în amănunt evoluţiile războiului. Informaţiile furnizate de ea Curţii de la Iaşi au fost extrem de folositoare regelui şi guvernului de uniune naţională, însă i-au atras nu de puţine ori ostilitatea administraţiei de ocupaţie.

Embed from Getty Images

În 8 decembrie 1916, în timp ce se afla la Posada, a primit vestea că palatul de la Mogoşoaia, pe care îl iubea nespus, a fost jefuit. După 1925, Martha Bibescu a investit toţi banii obţinuţi din vânzarea moşiilor Lahovari şi a cărţilor sale pentru restaurarea palatului.

A fost mult timp, datorită calităţilor sale extraordinare, prietena principesei Maria, viitoarea regină a României.

“Martha intrase în viaţă înţeleaptă de la început şi plină de ştiinţă. De copilă, Martha era un om în toată firea. Am cunoscut-o fetiţă, în primii ani după venirea mea în România, căci era între noi o diferenţă de zece ani. O poreclisem ‘poney’ (…). Din prima ei copilărie, Martha dădea semne că va fi frumoasă şi visa măriri. O însufleţea tot ce era măreţ în astă lume, fie că era vorba de regi sau de orice alt lucru de seamă. Nume mari, succese mari, talente mari, cariere fabuloase, toate o vrăjeau pe mica fetiţă cu ochi căprui, cu minte ageră şi cercetătoare. Îmi plăcea să o am pe lângă mine; avea o fire nespus de bogată şi de înviorătoare, iar adoraţia ce avea pentru mine îmi măgulea vanitatea de fiinţă tânără. Aveam doar un nume însemnat şi două lungi şiruri de străbuni în amândouă capetele Europei; toate acestea le ştia Martha. Ca toţi Lahovareştii, era un soi de enciclopedie chiar la vârsta ei fragedă şi avea o memorie minunată; niciodată nu uita nimic şi nici nu se înşela. Chiar când era copilă nu mi se părea că sunt lângă un suflet mult mai tânăr decât al meu. În ‘poney’ nu era nimic naiv, ochii erau pânditori şi mintea mereu în lucrare. Fetiţa frumoasă ajunse o femeie cât se poate de atrăgătoare, ba chiar o adevărată frumuseţe: cu ochii ei mari, (…) Martha avea ceva din Circe în puterea ei de a fermeca”, o descrie regina Maria în “Povestea vieţii mele” (Editura RAO, 2013).

Martha Bibescu a cultivat contacte personale cu mari personalităţi ale vremii, prin intermediul cărora a sperat să poată influenţa adoptarea unor decizii favorabile pentru România. Frumoasă, şarmantă şi inteligentă, a ştiut întotdeauna să gestioneze cu naturaleţe relaţiile cu cei mai importanţi bărbaţi ai Europei. Desemnarea Marthei Bibescu, în 1963, drept consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească a reprezentat un act de recunoaştere publică a acestor eforturi.

A lăsat pagini memorabile despre retragerea trupelor germane din Bucureşti. Perioada interbelică a obligat la noi provocări vechea elită aristocratică românească. Martha Bibescu a căutat să-şi păstreze locul în viaţa publică românească, dar să se şi adapteze noii societăţi franceze.

În anul 1941 a murit soţul său. Al Doilea Război Mondial a surprins-o pe prinţesă angajată civic în lupta împotriva pericolului reprezentat de Rusia stalinistă. În 1945, proprietatea Mogoşoaia i-a fost luată prinţesei. Ea a părăsit România în septembrie 1945, după ce s-a asigurat că Palatul Mogoşoaia este trecut pe lista monumentelor istorice.

Din 1955 a devenit membră a Academiei Regale de limba şi literatura franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles. Întrucât cumnatul său, prinţul Antoine Bibescu, a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul “Au bal avec M. Proust” (1928). Jurnalele sale – “Jurnal Politic 1939-1941”, “Jurnal 1915” – constituie una dintre cele mai obiective priviri asupra acelor vremuri.

A murit la 28 noiembrie 1973, la Paris. În partea de nord-est a cimitirului Pere-Lachaise din Paris se află cavoul familiei Bibescu, unde sunt înmormântate Martha Bibescu şi Ana, contesă de Noailles.

Dintre scrierile cele mai reprezentative ale Marthei Bibescu se numără: romanul “Papagalul verde” (1924), biografiile istorice “O dragoste tandră a lui Napoleon: Maria Walewska” (1936) şi “Alexandru Asiaticul” (1912), paginile de memorialistică din “La bal cu Marcel Proust” (1928) şi “Povestea unei prietenii: corespondenţa mea cu abatele Mugnier” (1951, 1955, 1957), precizează “Dicţionarul personalităţilor feminine din România”.

Documentar realizat de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare