Andreea Grecu şi Teodora Vlad, vicecampioane mondiale de junioare la bob

Româncele Andreea Grecu şi Teodora Andreea Vlad au cucerit medaliile de argint în proba de bob-2 feminin, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de juniori de la Konigssee (Germania).

Grecu şi Vlad au fost înregistrate cu timpul de 1 min 42 sec 25/100, fiind devansate cu doar o sutime de secundă de austriecele Katrin
Beierl/Jennifer Jantina Oluumi Desire Onasanya. Pe locul al treilea s-a clasat echipajul german Kim Kalicki/Kim Lipperheide, 1 min 42 sec 48/100.

Echipajul Mihai Tentea/Ciprian Daroczi a obţinut bronzul la aceste Mondiale în proba de bob-2 masculin la Under-23, în 1 min 40 sec 22/100, potrivit unui comunicat al Federaţiei Române de Bob şi Skeleton. Primele două locuri au fost ocupate de Germania (Jonas Jannusch/Benedikt Hertel), 1 min 39 sec 96/100, şi de Elveţia (Michael Vogt/Sandro Michel), 1 min 40 sec 17/100.

În concursul rezervat juniorilor, Tentea şi Daroczi au ocupat locul 8, scrie Agerpres.

Foto: Pagina Facebook a Federație Române de Bob și Sanie

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare