Papa Francisc a plecat duminică spre Emiratele Arabe Unite, unde va participa luni la o întâlnire interreligioasă internaţională şi va celebra marţi o mesă gigantică, fără precedent pentru regiune, devenind, de asemenea, primul papă care vizitează Peninsula Arabică.

La sosirea pe aeroportul prezidenţial din Abu Dhabi, la ora locală 22:00 (18:00 GMT), liderul celor circa 1,3 miliarde de catolici din întreaga lume va fi întâmpinat de prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed Al Nahyan.

Papa se va întâlni, totodată, pentru a cincea oară, cu marele imam sunnit al moscheii Al-Azhar, şeicul Ahmed el-Tayeb, pe care l-a vizitat în Egipt în 2017, informează AFP citat de Agerpres.

Marele imam prezidează „Consiliul Musulman al Bătrânilor”, o fundaţie creată la Abu Dhabi pentru a promova pacea în comunităţile musulmane – aflată la originea ideii organizării reuniunii interreligioase de luni. La întrunire sunt aşteptate circa 700 de personalităţi, printre care lideri ai Bisericilor Catolice Răsăritene şi rabini din diferite tări occidentale.

Pentru Vatican, „această întâlnire reprezintă mesajul” celei de-a 27-a călătorii a Papei în străinătate, o vizită din care vor lipsi tradiţionalele întâlniri diplomatice cu autorităţile politice şi civile ale ţării.

CITEȘTE ȘI:  UE înregistrează o scădere a cererilor de azil în 2018

Vizita Papei în Emiratele Arabe Unite, în intervalul duminică – marţi , va fi urmată, la sfârşitul lunii martie, de o călătorie în Maroc, care va permite pontifului argentinian să reitereze apelurile sale la toleranţă, fraternitate şi pace.

Marţi, Francisc va celebra o mesă pe unul dintre stadioanele capitalei pentru credincioşii catolici, în principal muncitori imigranţi asiatici, veniţi din Filipine şi India.

Deşi la eveniment au fost distribuite circa 135.000 de bilete, se aşteaptă ca numărul celor care vor veni să-l vadă pe Papă să depăşească capacitatea stadionului.

Potrivit estimărilor Vaticanului, circa un milion de catolici trăiesc în Emiratele Arabe Unite (aproximativ 10% din populaţie), ţară cu cel mai mare număr de biserici catolice din regiune, în număr de opt. Spre deosebire de situaţia din alte ţări arabe, în Emirate creştinii îşi pot practica religia, cu condiţia să o facă cu discreţie şi să evite prozelitismul.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad