Chinezii din întreaga lume sărbătoresc intrarea în Anul Mistreţului de Pământ, care începe la 5 februarie 2019 şi se va încheia la 24 ianuarie 2020.

Embed from Getty Images

Potrivit calendarului chinez, Anul Nou începe în a doua Lună Nouă de după solstiţiul de iarnă. Începuturile acestei forme de măsurare a timpului datează din secolul 14 î. Hr, iar legenda îl desemnează ca inventator, în anul 2637 î. Hr, pe împăratul Huangdi. Calendarul se bazează pe observaţii astronomice exacte ale fazelor Lunii.

Explicaţia folosirii denumirii unor animale pentru desemnarea anilor se află pe tărâmul legendei. Se spune că, înainte de a părăsi pământul, Buddha a invitat toate animalele pentru a-şi lua rămas bun de la acestea.

Doar 12 animale şi-au făcut apariţia: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, câinele şi mistreţul, iar, în semn de recunoştinţă, Buddha a decis ca fiecare an să primească numele unui animal.

Fiecărui semn i se asociază, pe rând, şi unul dintre elemente fundamentale ale universului: lemnul, focul, pământul, metalul, apa. Un tur complet al calendarului înseamnă cinci cicluri a câte 12 ani, adică 60 de ani. Precedentul an al mistreţului a fost în 2007.

Embed from Getty Images

Mistreţul este cel din urmă, dintre toate animalele care au venit în faţa lui Buddha, care a decis ca fiecare an să primească numele unui animal în ordinea în care au ajuns la el. Una dintre legende spune că un lup a distrus casa mistreţului şi acesta a trebuit să-şi reconstruiască casa înainte de a putea pleca, şi de aceea a întârziat şi a ajuns ultimul.

Embed from Getty Images

Din anul 1911, şi China foloseşte calendarul gregorian, dar tradiţiile se păstrează după datele calendarului chinezesc în toate comunităţile chinezeşti.

În 2019, festivităţile din China dedicate Anului Nou Chinezesc încep pe data de 4 februarie când se încheie vechiul an. Cina reuniunii, cea mai importantă masă a anului, are loc în această zi. Cel mai important fel de mâncare este colţunaşul. Familia va rămâne până târziu şi va aştepta Anul Nou. Miezul nopţii este marcat de sute de focuri de artificii.

Embed from Getty Images

În prima zi a Noului An, oamenii se îmbracă cu haine noi, fac vizite rudelor şi prietenilor sau primesc invitaţi. Ei îşi adresează reciproc Xin Nian Hao („La Mulţi Ani!”). După aceea, oaspeţii sunt invitaţi să servească bomboane, fructe şi ceai.

CITEȘTE ȘI:  O nouă întâlnire Trump-Kim Jong Un

La chinezi, Anul Nou, sărbătorit cu mare fast, se celebrează printr-o suită de sărbători, foarte importantă fiind „Sărbătoarea Primăverii” – o zi de mulţumire şi recunoştinţă pentru lucrurile bune primite în anul care s-a încheiat – care este marcată oficial pe data de 5 februarie în acest an şi care are o istorie de circa 4.000 de ani.

Perioada de manifestări dedicate Anului Nou se încheie cu „Sărbătoarea Lampioanelor” la 19 februarie. Cuprinde diverse activităţi şi tradiţii specifice pentru fiecare zi, care variază între regiuni.

Chinezii cred că animalul, care guvernează anul de naştere al unui om, are o puternică influenţă asupra persoanei respective şi că trăsăturile definitorii ale acestuia sunt cele care ne ghidează în anul pe care îl domină, iar mistreţul este considerat nu foarte greu de mulţumit, dimpotrivă, indulgent, prietenos, liniştit şi harnic.

Animalul care va marca noul an, mistreţul este asociat cu elementul pământ. În ceea ce priveşte yin şi yang, concepte fundamentale în filosofia şi cultura chineză, porcul este yin (vesel, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim şi corespunde nopţii). În cultura chineză, porcii sunt simbolul bogăţiei.

Precedenţii ani ai mistreţului au fost: 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019. Anul mistreţului de pământ a mai fost în 1959.

Un an de Pământ (1998, 1999, 2008, 2009, 2018, 2019) este favorabil celor născuţi în ani de Pământ, Foc şi Metal, dar este defavorabil celor născuţi în ani de Apă şi Lemn, potrivit sursei citate.

Se spune despre cei născuţi în anul mistreţului că au o personalitate frumoasă, sunt realişti, nu sunt cheltuitori sau risipitori, dar le place să se bucure de viaţă. Sunt puţin materialişti, dar acesta este motivul pentru că ei trebuie să muncească din greu. Sunt energici şi sunt întotdeauna entuziaşti, chiar şi când desfăşoară slujbe plictisitoare. Sunt foarte sociabili şi îşi fac prieteni din toate domeniile sociale. Se bucură de mult sprijin atât în muncă, cât şi în viaţă. Nu sunt cei mai romantici şi ar trebui să acorde mai multă atenţie acestei laturi umane.

Sunt blânzi şi rareori îşi pierd cumpătul şi chiar când se întâmplă ei nu devin dramatici. Întotdeauna vor încerca să caute un compromis şi să soluţioneze rapid lucrurile. Deoarece scopul lor în viaţă este pentru ca toată lumea să trăiască în armonie, sunt potriviţi pentru cariere legate de caritate şi de strângere de fonduri.

CITEȘTE ȘI:  O nouă întâlnire Trump-Kim Jong Un

Ei sunt, de asemenea, foarte toleranţi şi înţelegători. Această calitate îi face potriviţi pentru a deveni mari profesori şi antrenori.

Bărbaţii născuţi în anul mistreţului sunt optimişti şi blânzi. Ei se pot concentra foarte bine asupra ceea ce fac şi când adoptă o decizie, se vor dedica complet acesteia. Sunt foarte naivi. Le poate fi câştigată încrederea cu foarte mare uşurinţă, fapt care le poate cauza uneori pierderi materiale însemnate. Sunt doritori de a învăţa cât mai mult dar nu reuşesc întotdeauna să-şi expună cunoştinţele în cuvinte. Îi tratează pe toţi cei din jurul lor cu căldură, fără discriminare, de aceea au foarte mulţi prieteni. Ori de câte ori se confruntă cu dificultăţi, există întotdeauna oameni care să îi ajute.

Embed from Getty Images

Femeile născute în anul mistreţului sunt pline de emoţie. Participă la evenimente sociale ori de câte ori este posibil şi tratează cu simpatie pe toată lumea. Această trăsătură combinată cu personalitatea lor, care nu este dificilă sau sofisticată, le ajută să câştige încrederea tuturor. Cu toate acestea, ele sunt uneori prea prietenoase. În entuziasmul lor, pot uita să ofere şi celorlalţi un spaţiu personal. Munca lor perseverentă şi eforturile pe care le depun le vor asigura şi partea materială de care au nevoie. În familie, în casă, ele sunt foarte organizate. Aceste femei iubesc copiii, iar jocul cu aceştia le aduce cea mai mare bucurie.

Cei născuţi în anul mistreţului sunt compatibili cu cei născuţi în anii: tigrului, iepurelui şi caprei. Nu sunt compatibili cu cei născuţi în anii: şarpelui şi al maimuţei.
Culorile norocoase ale anului sunt: nuanţele pământului, maro, gri, galben, bej, iar numerele norocoase sunt: 2, 5, 8. Nu sunt indicate culorile albastru şi verde şi la fel numerele: 1, 7, 9.

Sănătatea lor naturală este ceva de care sunt foarte mândri. Dar, uneori, pot trece cu vederea unele simptome minore, care dacă nu sunt tratate la timp pot deveni grave. În plus, duc o viaţă ocupată. Chiar dacă nu se simt obosiţi, nu trebuie să uite de pauze. Pentru o sănătate bună, trebuie să înţeleagă micile afecţiuni şi să facă controale regulate.

Ad