Duminica trecută s-a împlinit un deceniu de la decizia cu numărul 100 a Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga prin care România devenea mai mare cu 9.700 km2 de spații maritime, platou continental și zonă economică exclusivă.
Decizia Curţii de la Haga a pus capăt unui diferend politic care a durat mai bine de 40 de ani. Disputa privind delimitarea maritimă a bazinului de vest al Mării Negre a început în 1967 şi a presupus 20 de ani de negocieri cu fosta URSS, 6 ani şi 34 de runde de negocieri cu Ucraina şi 4 ani, 4 luni şi 18 zile de confruntare juridică la CIJ.
Soluţia dată de judecători este definitivă şi nu poate fi schimbată nici în condiţiile anexării Crimeei de către Rusia, fapt ce a condus la controlul unei părţi a spaţiilor maritime ale Ucrainei de către Moscova.
La 3 februarie 2009, o echipă de 20 de experţi români, condusă de Bogdan Aurescu – între timp fost ministru de externe şi consilier prezidenţial – a demonstrat, cu probe indubitabile, că Insula Şerpilor este în realitate doar o stâncă.
Dacă s-ar fi stabilit că insula ar fi fost locuibilă, zona maritimă din jur ar fi revenit Ucrainei.
Prin decizia Curţii de la Haga, România a obţinut accesul la resursele spaţiilor maritime din bazinul de vest al Mării Negre. Evaluările anterioare procesului de la Haga, privind perspectivele acestor resurse naturale, au fost depăşite de rezultatele explorărilor de după 2009.
Putem vorbi, astfel, de prima şi unica extindere de jurisdicție suverană (și de drepturi aferente) ale României de la Marea Unire din 1918.
La scurt timp după această victorie istorică, Bogdan Aurescu declara: „Însuşi conceptul de interes naţional a fost foarte multă vreme demonetizat şi poate demonizat. Este momentul să încercuim acele zone de interes pentru noi, ca naţiune, şi să încercăm să le urmărim construind în jurul lor sentimente de solidaritate.”
