Pe o stradă oarecare, dintr-o urbe oarecare, într-o seară oarecare.

– Zăua bună bade Gheo!

– Bună să hie și ție mai Ionică.

– Bade Gheo, numai îmi pare sau ai vreo supărare, că așa încruntat nu te-am văzut tare de mult?

– E supărăre, că nici nu știu cum să-ți spun, mă gândesc c-am îmbătrânit și nu mai înțeleg tineretul.

– Cum așa? Că doar până acum ai fost fruntea la povești de stăteam cu mic cu mare cuminți și cu urechile mai mari că foile de varză, ca nu care cumva să scăpăm vreo vorbă de-a matali.

– Apăi nu di poviești mă plâng ieu, că di aieste am încă podu plin, ieu mă plâng că nu-i mai priciep pi ăiștia cari vin din urmă.

– Și mă rog, ce nu pricepi dumneata așa dintr-o dată.

– Amu cu tătă rușinea am să-ți spun, dar nu cumva să ti apuci di râs di mini. Iacă, ieri numa ci vinii di la serviciu ficioru-meu cel mai micuș, Iliuță, că doară-l ști. Că na, di amu o gătit și el cu școala și-a hi vriemea să să căpătuiască. Mai întâi cu servici și mai încolo poati că o găsi și-o fată după dânsu și l-oi viede la casa lui.

– Da până aici nu văd unde-i supărarea bade Gheo…

– Până aici nu, da să viezi ci mi-o poviestit pi când mânca. Zicii, tată azi am vorbit cu un coleg la serviciu, care era tare bucuros că o avut o vasectomie și că de acum nu mai are nici o grijă. Numai că eu n-am știut ce este asta și dacă l-am văzut așa de bucuros, i-am dorit să aibă cât mai multe. Numai că toți ceilalți au râs de mine și el s-o cam înroșit și n-o mai vorbit cu mine. Tata tu ști ce-i aceia vasectomie?

CITEȘTE ȘI:  După zece ani

– Di undi să știu mai ficior?, răspund eu, că pi la noi pi-n sat așe cieva nu s-o găsat.

– Văi bade Gheo, dar pe ce lume trăiești și dumneata și feciorul, că doar asta nu-i nici boală și nici fel de mâncare, asta este o operație care se face la bărbați că să, cum să-ți spun eu așa mai de-a dreptu, că să nu mai rămână femeile gravide.

– Mai Ionică tu șăguesti cu mini, cum adică, la aciela i-o tăiet doftoru ștumandrăul și pi diasupra mai iera și bucuros?, aista lucru nici că pot să cred.

– Nu bade, nu l-o tăiat de tot, numai așa puțintel, cât să nu mai lase sămânța, da restul o rămas.

După ce și-a tot întors pălăria pe cap o vreme doară-doară o pricepe mai bine întreabă badea:

– Și oari așe giugănit ari să mai poată să mai aibă bucurie la fomei?

– Bucurie cât se poate și mai ales fără grijă, că de aceia era așa bucuros colegul de care ți-a vorbit Iliuță.

– Amu că spui, parcă înciep a priciepi câti cieva, da după mini să ai numa bucurii așe fără nici o răspundere și, mai tarii, fără copilași parcă, aiastă nu-i di mini.

CITEȘTE ȘI:  După zece ani

– Cum să-ți spun bade Gheo, lumea se schimbă în fiecare zi câte puțin, iar de când ești, s-a schimbat tare mult. Acum mai întâi și mai întâi oamenii caută să fie bucuroși, să petreacă, să colinde lumea, să-și facă o carieră profesională, nu mai au timp de copii. Copiii așa, mai târziu, dacă mai rămâne timp.

– Ase o hi, că prea li potriviești, da mai bini să-mi spui, că tot văd că ti priciepi, ci face omul dacă cumva să răzgândiești și vrea să aibă copchilași, mere doftorul la nievasta și-i faci triaba, ori chiamă un vecin?

– Hai bade Gheo, de când te știu o ții tot cu glumă, doar că eu nu glumesc, m-ai întrebat, iacă eu răspund. Dacă la nevastă o să-i fie drag de doctor, sau de vecin, asta nu pot să știu și nici nu mă pot băga. Dar dacă omu vrea iarăși să aibă copiii lui, tot doctorul poate să-i coasă ce i-a tăiat, după care iarăși e bun, ca unul nou.

– Măi Ionică, măi Ionică, dacă-i așe cum spui, oari nu-i mai bini să li pună un buton pi care să scrie „închis”, „deschis”, că la cât di dies să schimba oaminii intrii dânșii, ar hi mai mari coadă la doftori ca la croitorese.

Ad