”The Lego Movie 2” şi ”What Men Want” înveselesc afişele cinematografelor americane

Filmul de animaţie ”The Lego Movie 2: The Second Part” şi comedia ”What Men Want” sunt principalele noutăţi din cinematografele americane, ale căror încasări au scăzut cu 15 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ”The Lego Movie 2”, care se aşteaptă să înregistreze încasări de 50 de milioane de dolari în weekendul său de debut, locuitorii din Bricksburg se confruntă cu o nouă ameninţare sub forma unei invazii venite din spaţiu care distruge totul în calea sa. Pentru a o putea înfrunta şi învinge, protagoniştii trebuie să exploreze lumi noi şi să dea dovadă de curaj şi creativitate, relatează vineri EFE citat de Agerpres.

Chris Pratt, Elizabeth Banks, Will Arnett, Tiffany Haddish şi Stephanie Beatriz îşi împrumută vocile personajelor animate în versiunea originală a filmului.

Comedia ”What Men Want” este o nouă versiune a clasicului film ”What Women Want” (2000), cu Mel Gibson în rolul principal. Taraji P. Henson şi Tracy Morgan sunt protagoniştii acestui film, în care personajul feminin are de data aceasta abilitatea de a putea citi în minţile bărbaţilor.

Se lansează în acest sfârşit de săptămână pe ecrane şi thriller-ul ”Cold Pursuit”, filmul horror ”The Prodigy” şi drama ”Everybody Knows”, cu Javier Bardem şi Penelope Cruz în rolurile principale.

În ”Cold Pursuit”, Liam Neeson continuă să demonstreze că este un as al genului de acţiune cu un nou film în care de data aceasta trebuie să răzbune uciderea fiului său. Laura Dern şi Emmy Rossum completează distribuţia acestei producţii care este varianta americană a filmului norvegian, ”In Order of Disappearance”.

Filmul de groază ”The Prodigy” prezintă povestea unei mame greu încercate, Sarah, care vede cum fiul ei începe să aibă un comportament îngrijorător şi îşi dă seama că un spirit malefic pune stăpânire pe el. Taylor Schilling este actriţa principală a acestui film.

Drama ”Everybody Knows”, regizat de iranianul Asghar Farhadi, prezintă întâlnirea mai multor membri ai unei familii la o nuntă în care atmosfera de sărbătoare capătă accente tragice, când o fetiţă dispare şi încep să iasă la suprafaţă secrete sumbre ale trecutului. Ricardo Darín, Bárbara Lennie şi Eduard Fernández completează distribuţia acestui film nominalizat la premiile Goya ale cinematografiei spaniole.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare