Rusia are mai multe rachete de croazieră SSC-8 cu rază medie de acţiune decât se credea anterior, a relatat duminică ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAZ), citând o sursă nenominalizată din serviciile de informaţii occidentale.

Embed from Getty Images

NATO declară că sistemul de arme încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), un acord de dezarmare din 1987, din care Statele Unite şi Rusia au anunţat că se retrag săptămâna trecută.

Statele Unite au acuzat de mult timp Rusia de încălcare a pactului.

Potrivit FAZ, în plus faţă de un batalion de antrenare la situl de testare a rachetelor de la Kapustin Iar din sudul Rusiei şi altul în Kamîşlov, la est de Ekaterinburg, există alte două locuri unde sunt staţionate batalioane şi rachete: unul la Mozdok în Osetia de Nord şi altul la Şuia lângă Moscova.

Fiecare dintre cele patru batalioane au patru lansatoare pe roţi cu câte patru rachete, a relatat ziarul. Asta înseamnă că Rusia are cel puţin 64 de rachete SSC-8, care pot fi armate fie cu focoase convenţionale sau nucleare, transmite DPA citată de Agerpres.

Racheta are o bătaie de până la 2.350 de kilometri. Transportând un focos convenţional de 500 de kilograme, raza de acţiune este de aproximativ 2.000 de kilometri, scrie ziarul.

CITEȘTE ȘI:  Rusia îşi suspendă participarea la INF şi va dezvolta rachete hipersonice

Tratatul INF dintre Washington şi Moscova interzice dezvoltarea şi deţinerea de rachete nucleare sau de croazieră cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri. Rusia susţine că sistemele sale de arme au o rază de acţiune de 480 de kilometri, aminteşte agenţia germană de presă.

Cu rachetele în poziţiile lor actuale, estul şi nordul Europei ar fi în raza de acţiune, potrivit FAZ, care adaugă că mutarea lor ar putea pune întreaga Europă în raza de acţiune cu excepţia Portugaliei.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad