Premierul Trudeau, reuniune de urgență cu miniștrii săi

Premierul Justin Trudeau a convocat o reuniune de urgență cu membrii cabinetului său. Reuniunea este prevăzută a avea loc marți, 12 februarie, la Ottawa.

Potrivit cotidianului La Presse, scopul acesteia este discutarea afacerii SNC-Lavalin.

Sunt așteptate demisii după această ședință.

Deja Jody Wilson-Raybould, fostul ministru al Justiției, al cărui nume a fost vehiculat în această poveste, a demisionat. El era ministrul Foștilor Combatanți.

Comisarul canadian pentru etică va ancheta acuzaţiile de presiune exercitată de cabinetul premierului Justin Trudeau asupra fostului ministru al justiţiei, al căror scop ar fi fost evitarea unui proces al grupului canadian SNC-Lavalin, implicat într-un scandal de corupţie în Libia, relatează AFP.

Premierul liberal se află în vizorul opoziţiei după ce cotidianul ‘Globe and Mail’ a scris joi despre presiunile pe care le-ar fi exercitat anturajul lui Trudeau asupra fostului ministru al justiţiei, Jody Wilson-Raybould.

Cabinetul şefului guvernului ar fi făcut presiuni – fără rezultat – asupra ministrului pentru a interveni ca procurorii să încheie un acord amiabil cu gigantul canadian SNC-Lavalin (unul din cele mai puternice grupuri de inginerie şi construcţii din lume), prin care s-ar fi evitat un proces în schimbul unei amenzi.

Deschiderea anchetei a fost cerută de Partidul Neo-Democrat (opoziţia de stânga). Investigaţia va fi condusă de Comisarul pentru etică, un înalt funcţionar al parlamentului, independent, responsabil cu anchetarea eventualelor conflicte de interese ale aleşilor.

Justin Trudeau a salutat deschiderea acestei anchete: ‘Consider că este important (…) ca cetăţenii canadieni să ştie că pot avea încredere în continuare în sistemul nostru’ judiciar, a declarat el luni.

Opoziţia îl presează pe Trudeau să clarifice acest caz, care l-ar putea pune într-o lumină nefavorabilă înaintea alegerilor legislative din octombrie.

Potrivit anchetei poliţiei, SNC-Lavalin le-a înmânat unor funcţionari şi demnitari libieni 48 milioane de dolari canadieni (32 milioane de euro) ‘pentru a-i convinge pe aceştia să-şi folosească poziţiile pentru a influenţa acţiunile sau deciziile’ guvernului libian, scrie Agerpres.

Justin Trudeau. Foto: Adam Scotti (PMO)

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare