Regizorul Daniel Bucur, din Montreal, prezintă spectacolul său la București

Regizorul Daniel Bucur, stabilit la Montreal, va prezenta spectacolul „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în premieră în Capitală, la Sala Dalles, pe 11 martie.

Producţie a Teatrului “George Ciprian” din Buzău, piesa îi are în distribuţie pe actorii Magda Catone, Gabril Pătru şi Paul Chiribuţă, iar regia este semnată de Daniel Bucur, regizor de origine română stabilit în Canada.

Daniel Bucur este coordonatorul Asociației Rocade, cea datorită căreia românii din Montreal și Toronto beneficiază de Stagiunea Teatrului Românesc și de Festivalul Filmului Românesc.

“Spectacolul surprinde printr-o viziune inedită şi printr-un amestec fin de umor, nostalgie (auto)ironie, emoţie, sarcasm, energie şi sinceritate.

„Angajare de clovn” este, deopotrivă, o comedie savuroasă şi o invitaţie elegantă la introspecţie”, se arată în comunicat.

Piesa Angajare de clovn este ultima scrisă de dramaturgul Matei Vişniec înainte de plecarea din România, iar în 1991 a obţinut premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească.

Asociaţia Pomul Comorii, care aduce spectacolul la Bucureşti alături de Chat Noir COOLtural Events şi Cultural.21, va dona pentru fiecare bilet vândut câte o carte, pentru încurajarea lecturii în rândul copiilor şi tinerilor defavorizaţi, informează organizatorii citați de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare