În 2018, lumea a cumpărat telefoane mobile în valoare de 522 miliarde de dolari

12% dintre smartphone-urile vândute în 2018 au avut un cost de peste 800 de dolari/unitate.

Vânzările globale de telefoane inteligente au atins, în 2018, valoarea de 522 de miliarde de dolari, în creştere cu 5% faţă de anul anterior, deşi cererea pentru astfel de terminale a cunoscut un trend descendent, de 3%, la 1,44 miliarde de unităţi, reiese din datele prezentate de GfK în cadrul Mobile World Congress 2019 din Barcelona.

Conform studiului GfK Consumer Life, cu o cotă de piaţă de 44%, smartphone-urile, telefoanele mobile şi accesoriile inteligente (wearables) încă reprezintă principalul motor de creştere într-o piaţă a bunurilor de folosinţă îndelungată de 1,2 trilioane de dolari.

La nivelul anului 2018, telefoanele smart s-au vândut bine, ajungând la o valoare în cifre de 522 de miliarde de dolari (+5% vs 2017). Estimările de piaţă arată că, în 2019, cota de piaţă a acestor terminale ar urma să se majoreze cu un procent.

Datele GfK arată că, în T4 2018, aproximativ 375 de milioane de smartphone-uri (mai puţin cu 7%) au fost vândute la nivel mondial, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la o valoare de 144 de miliarde de dolari.

În ceea ce priveşte preţul de vânzare, doar aproximativ 12% (de la 9%, în 2017) dintre smartphone-urile vândute în 2018 au avut un cost de peste 800 de dolari/unitate. Totodată, pe segmentul mediu de preţ (150 – 400 de dolari) continuă să se ducă o luptă acerbă, cu 46% din vânzările globale, de la 44% în 2017.

Pe segmentul wearables s-a înregistrat o creştere cu 35%, în valoare, aceasta fiind susţinută de smartwatch-uri cu cartelă SIM – respectiv 17%, de la 8% în anul precedent.

China, cea mai mare piață

Piaţa chineză este cea mai mare consumatoare de smartphone-uri la nivel mondial, cu atât mai mult cu cât reprezintă ţara de origine pentru branduri locale care devin globale, se notează în cercetarea GfK. Astfel, 40% dintre mărcile chinezeşti de smartphone au fost cumpărate în afara Chinei, în 2018, cu 31% mai multe decât cu un an în urmă.

Studiul GfK este bazat pe datele finale de vânzări înregistrate de GfK la punctele de vânzare la nivelul întregului an 2018. Dimensiunea pieţei este calculată prin monitorizarea punctelor de vânzare din 75 de ţări, cu actualizări săptămânale şi lunare de date. Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată include sectoarele: telecom, electrocasnice mici şi mari, IT şi electronice, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare