Venezuela este în zilele noastre, din nefericire, un exemplu perfect al drumului pavat cu intenții bune care duce în iad.
În niciun domeniu, dar mai ales în politică, intențiile bune neconfirmate de rezultate pe măsura lor nu au valoare.
Criza totală – economică, socială politică – prin care trece această țară care mustește de petrol își are rădăcinile în regimul președintelui socialist Hugo Chavez (la putere între 1999-2013) când, pentru o scurtă perioadă, generoase programe sociale inițiate de el au contribuit la ameliorarea vieții venezuelenilor, la reducerea șomajului, la un ritm de creștere a PIB printre ele mai mari din lume (13,5%).
Dependența rea de petrol
Dar Hugo Chavez s-a făcut vonovat de imobilism economic. Țara nu și-a diversificat economia (95% din exporturi constând în petrol), a devenit tot mai vulnerabilă și când prețul petrolului s-a prăbușit cu începere din 2008, politica socială a lui Hugo Chavez s-a prăbușit și ea.
Au apărut inflația galopantă, șomajul de masă, penuriile la bunurile de bază, degringolada întregii vieți sociale.
Venirea lui Nicolas Maduro la putere, după moartea lui Chavez, în 2013, nu avea cum să schimbe lucrurile. Și dacă predecesorul lui avea un mare prestigiu în rândul claselor populare pentru politica lui socială din primii zece ani ai regimului său, Nicolas Maduro nu a mai avut șansa să-și materializeze intențiile bune, întrucât contextul economic intern și extern era cu totul nefavorabil. El a venit la putere doar ca să administreze o criză pe care n-avea cum s-o aibă sub control.
Eternizarea la putere
Dar, în conformitate cu reflexele tradiționale ale liderilor socialiști din toată lumea, indiferent de coloratura lor ideologică, Nicolas Maduro cu cât se dovedea mai incapabil să găsească soluții adecvate pentru ieșirea din criză, cu atât se ambiționa mai tare să se eternizeze la putere.
A făcut totul ca să nu fie măturat de amploarea protestelor populare: a îndepărtat toți contracandidații și a organizat alegeri prezidențiale și apoi municipale pătate de fraude.
Ca să mețină partidul său la putere, a transformat Parlamentul dominat de opoziție într-o instituție fantomă, a instituit o Adunare Constituantă populată cu grijă doar cu susținătorii politicii lui, a intensificat măsurile represive contra opoziției, a folosit forța împotriva manifestațiilor pașnice de protest.
S-au adăugat corupția clanului său și obsesia cvasi-paranoică de a găsi întotdeuna un vinovat extern, un țap ispășitor pentru adâncirea dezastrului declanșat în timpul predecesorului său.
Autoproclamarea lui Juan Guaido, președintelui Parlamentului, ca președinte al țării a condus rapid la izolarea lui Maduro în lume și la creșterea presiunii împotriva lui în țară.
Circa cincizeci de țări îl recunosc, până în prezent pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei și-i cer lui Maduro să organizeze alegeri prezidențiale anticipate.
Nu se știe exact dacă și când Nicolas Maduro va accepta să organizeze aceste alegeri care ar însemna eliminarea sa din politică, dacă nu cumva și deschiderea unor anchete judiciare pentru corupție și abuz de putere. În pofida sprijinului diplomatic de care se bucură din partea Rusiei, Chinei, Iranului, Mexicului și a Turciei, probabil că el va pierde în cele din urmă partida în favoarea contestatarului și rivalului său.
Misiune dificilă pentru Juan Guaido
Dar înlocuirea lui Maduro nu produce o ieșire magică a venezuelenilor din marasmul actual. Situația va fi la fel de complexă și cu Juan Guaido sau cu oricare alt lider din opoziție, la putere, iar prețul petrolului va continua să facă dificilă o revenire în forță a Venezuelei printre țările bogate din America latină.
Populația, secătuită, și tot mai disperată de înrăutățirea cotidiană a condițiilor ei de viață este nerăbdătoare să iasă din fundătura în care a adus-o politica populistă și mioapă a lui Hugo Chavez și cea arogantă a lui Nicolas Maduro.
Va avea oare Juan Guaido mijloacele și competențele necesare să reușească rapid inversarea drumului spre iad?
Terenul e foarte alunecos când populația are așteptări atât de mari și de grăbite din partea unui politician investit cu o misiune cvasi-mesinică. Va conta enorm sprijinul economic extern care, desigur, va fi generos în faza declarațiilor de intenții. Dar e un factor pe care se poate conta fiindcă țara e foarte bogată în resurse naturale.
În prezent, ajutoare umanitare tot mai numeroase se îndreaptă spre Venezuela, însă Nicolas Maduro le blochează intrarea. Ele îi par inacceptabile întrucât vin din partea americanilor, inițiatori, ai unor sancțiuni economice împotriva regimului său și susținători de la prima oră ai lui Juan Guaido. Dilema este, pentru urmașul politic al lui Hugo Chavez, fără o ieșire care să-i menajeze ego-ul.
Căci tot în spiritul tradițional al regimurilor socialiste, un lider nu pleacă de bună voie ci este înlăturat de la putere.
Foto deschidere: Juan Guaido, Twitter.
