Probabil că vă plângeți, dragi români, că de vreo 30 de ani incoace (dacă nu și mai mult) vă conduc hoții și derbedeii, în timp ce oamenii de treabă inteligenți și cinstiți stau deoparte. (Nu mă refer aici la nici un partid în particular, deci nu săriți pe mine…).
Vă gândiți probabil, după atâtea dezamăgiri, că politicienii „e toți hoți” și că nu are nici o importanță dacă iese PSD, PNL sau PMP, pentru că în final nici unii nu vor urmări agenda cetățeanului, ci iși vor face mendrele lor.
Și într-un fel aveți dreptate.
Ceea ce nu vă este clar probabil este că România nu are o problemă de lipsă de resurse umane, ci una de sistem. Modul în care se face selecția politicienilor nu este exclusiv vina lor. Să luăm un exemplu…
Să prespunem că Gigel, băiat cuminte, cu doctorat luat pe bune în occident, nu pe pile sau plagiat, uns frumos, cu cărare și costum Armani, cu educație bogata și maniere alese, decide să facă saltul în politică.
Dar de ce ?- vă întrebați.
Uite așa! Pentru că Gigel dorește să își ajute țara, să își pună la bătaie cunoștiințele acumulate la Cambridge, Oxford, Harvard, Paris sau Strasbourg, să lase urmașilor un motiv să îi facă statuie. Ce, n-are voie?
Dar din momentul în care Gigel își anunță public intenția de a candida, o armată de ziariști, activiști sau analiști, plătiți de partidele rivale, declanșează operațiunea „Marea Scormoneală – prin care toată viața lui Gigel, a familiei, părinților și bunicilor este luată la puricat. Ce au zis, ce au declarat, ce au postat pe Facebook, câți bani au, ce afaceri au făcut, cu cine s-au culcat și cu cine s-au sculat. Tot. Tot. Nu le scapă nimic.
Și încep atunci marile dezvăluiri senzaționale, de care este plină presa de scandal, și pe care coana Mița biciclista si țața Floarea alegătoarea sunt avide să le citească seara pe prispa casei, după ce au dat de mâncare la găini, sau nea Ionel să le audă la Antene sau la Realități.
Și uite așa, se află că Gigel e cam misogin, pentru că a tras o fată de păr la grădiniță, că e cam rasist deoarece în copilărie s-a bătut cu un pui de țigan in fata blocului, că e cam homofob pentru că există probe că a ras la un banc cu homosexuali auzit acum vreo 20 de ani, când până și Obama era homofob, că a dat șpagă la benzinăria din sat ca să își ia butelie pe vremea lui Nea Nicu, că a trecut cu bicicleta llpe galben, că a șterpelit un sandwich din gentuța colegului de bancă din generală, că a lăsat bacșiș la frizer și alte și alte cazuri d-astea de corupție gravă!
Și uite așa, dezvaluire după dezvaluire, scandal dupa scandal, de unde la început era marea speranța a politicii naționale, Gigel al nostru ajunge în două săptămâni un personaj nefrecventabil. Iar prostimea, numită în mod științific electorat, pune botul rapid la orice bârfă de genul asta, pentru că, iată, demonstrează teza cea mai dragă tuturor proștilor din lumea asta, și anume că aia deștepți sunt și ei oameni! (ha ha, i-am prins!) cu slăbiciuni și imperfecțiuni. „E și ei ca noi!”.
Marea problemă e că de aici încolo Gigel devine sfios, reținut, speriat și, foarte probabil, se va retrage din politică înainte să înceapă! Va lăsa adică treaba aia cu statuia pe seama altuia, și se va refugia – unde credeți? În bibliotecă. Unde va citi multe cărți, va scrie la reviste fancy, va face analize, și se va plânge că gașca de la putere nu dă domne destule subvenții la cultură și d-aia merg lucrurile prost în țara asta!
Adio, dragă Gigel, mare speranță a politicii romanești!
Acum, să nu vă imaginați că moraliștii care i-au scormonit viața lui Gigel sunt modele de neprihănire. Dacă i-ar lua cineva la puricat și pe ei, ați vedea și acolo prostituție, droguri, beții, bani negri etc – dar cine îi caută pe ăștia? Toți au ochii numai pe politicieni, de la care au bineînțeles așteptările cele mai înalte (și nerealiste)…
Cine scapă de acest filtru, de aceasta mare scormoneală!? Paradoxal, cei care chiar au probleme serioase! Chiar cei cu afaceri necurate, care au luat mită de milioane, care fac trafic cu carne vie etc. Cei care, când intră pe lista partidului care trebuie, își pot cumpăra liniștea și imunitatea de la șeful ăl mare, cotizand la campanie, și bineînțeles, oferind șefului un important contra-serviciu disciplină la vot! Că dacă nu, știți voi….șeful ăl mare/ are prin sertare/ un punct foarte tare…. pe care îl poate folosi când cu gândul nu gândești…iar ziariștii și activiștii e și ei oameni, nu? …au și ei copii de crescut, amante de întreținut.
Corb la corb nu scoate ochii. Știu și ei pe cine și când să atace.
Deci, ca să încheiem. Cine e de vină că avem clasa asta politică de două parale? Păi cam noi toți, care ne amuzăm la fiecare bârfă irelevantă și contribuim involuntar la procesul de selecție. Nu e numai vina politicienilor, așa cum ne place să credem.
Îmi pare rău că v-am stricat seara.
Acum că v-am zis….Data viitoare, știți ce aveți de făcut.
Cum apare vreunul mai răsărit în politică, săriți pe el, disecați-i trecutul, analizați-i prezentul și faceți-i praf viitorul. Dați-l la o parte. Să nu stricăm palmaresul nostru impecabil. Doamne ferește, să nu ne facem de ras….
Și pe urmă, după ce scăpăm de el și rămânem cu ăilalți, să reluăm melodia preferată – să ne plângem că „e toți hoți!”
Cum zicea Joseph de Maistre, “fiecare națiune își are conducătorii pe care îi merită”. Noapte bună!
