O şcoală frecventată de Trump i-a ascuns notele

O şcoală militară din New York frecventată de Donald Trump în adolescenţă i-a ascuns dosarele şcolare în 2011, după cereri insistente ale unor prieteni ai viitorului preşedinte al Statelor Unite de a le obţine, a relatat marţi Washington Post, citat miercuri de France Presse.

Aceste presiuni au intervenit când Trump i-a cerut preşedintelui de atunci Barack Obama să îşi publice rezultatele şcolare întrebându-se cum s-a putut integra într-o instituţie din Ivy League, un grup de opt universităţi de prestigiu din nord-estul Statelor Unite.

Directorul “a intrat în panică după ce a fost abordat de foşti elevi influenţi şi bogaţi care erau prieteni ai lui Trump” şi i-au cerut ca rezultatele şcolare să rămână secrete, potrivit lui Evan Jones, provizorul de atunci al New York Military Academy.

Trump se mândreşte frecvent cu faptul că a fost un student excelent.

La rândul său, directorul de atunci al acestei şcoli private, Jeffrey Coverdale, a declarat ziarului că a respins o cerere din partea membrilor consiliului de administraţie al instituţiei de a obţine dosarele şcolare ale lui Trump, pe care el le-a transferat.

“Le-am mutat în altă parte în campus într-un loc de unde nu puteau ieşi. Este singura dată când am transferat dosarele unui fost student”, a mărturisit Coverdale.

Trump a petrecut cinci ani la această şcoală începând din toamna anului 1959. El a spus că părinţii săi credeau că are nevoie de disciplină.

Săptămâna trecută, fostul avocat personal al lui Trump, Michael Cohen, a explicat în faţa unei comisii parlamentare că una dintre sarcinile sale a fost să ameninţe cu procese şcolile frecventate de preşedinte pentru ca ele să nu-i publice notele.

Evan Jones a mai declarat ziarului că aceste dosare erau într-un dulap în subsolul unei clădiri din campus, situat la aproximativ o oră de mers cu maşina la nord de oraşul New York.

El îşi aminteşte că i-a atras atenţia superiorului său: “Nu ştiu dacă ar trebui să facem asta”. “El mi-a spus că mai mulţi foşti elevi influenţi şi bogaţi, inclusiv un prieten apropiat al dlui Trump, fac presiuni puternice asupra administraţiei să predea dosarele pentru a le păstra în condiţii de siguranţă”, spune sursa amintită, citată de Agerpres.

By: NASA HQ PHOTOCC BY-NC-ND 2.0

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare