„Sodoma”, ultima carte a ziaristului francez Frédéric Martel, apărută în februarie 2019, a devenit imediat un best-seller mondial din cauză că atacă un subiect tabu până acum – homosexualitatea în sânul bisericii catolice și, mai ales, în interiorul instituției ei far, Vaticanul.
Cartea este rezultatul a patru ani de cercetări asidue care au recoltat circa 1.500 de mărturii provenite, multe dintre ele, din elita ierarhică – cardinali (41), episcopi (52), ambasadori papali (45) – și de la peste 200 de preoți și sxeminariști.
Una dintre afirmațile șocante ale cărții este că aproximativ 80% dintre personalitățile de la Vatican sunt homosexuali și că Vaticanul este cea mai mare comunitate de homosexuali din lume.
Nu e însă o concluzie atestată de documente ori de fapte vizibile și evidente, ci o evaluare mai mult sau mai puțin credibilă din partea uneia dintre sursele majore de informare ale autorului, traducătorul oficial al Vaticanului din limba latină, Francesco Lepore. Cu care Frédéric Martel, el însuși homosexual declarat, a stat îndelung de vorbă.
Iar scopul acestei cercetări nu a fost să arunce o anumită defavorabilă asupra Vaticanului căci Frédéric Martel nu este, evident, homofob.
Dorința lui, scriind cartea, a fost după cum mărturisește în interviuri, să treacă dincolo de zidul tăcerii instaurat de o cultură a secretului care subminează ori deturnează acțiunile bisericii catolice și luările ei de poziție în subiecte fierbinți ale lumii de azi.
Asemenea subiecte fierbinți care influențează direct și negativ viața a milioane de oameni sunt, de exemplu, măsurile profilactice pentru limitarea epidemiei de SIDA, atitudinea, mult timp ambiguă, față de agresiunile pedofile de care s-au făcut vinovați mulți preoți și prelați catolici, misoginismul și homofobia oficioase, puse, de regulă, pe seama unui conservatorism dogmatic și religios depășit.
Pentru Frédéric Martel este vorba însă de cu totul altceva și anume de un reflex de apărare contra spărturilor din exterior ale zidului prin care s-ar putea vedea ce se află ascuns dincolo de el: „Cu cât un prelat este mai vehement contra homosexualilor, cu cât obsesia lui homofobă este mai manifestă, cu atât există mai multe șanse ca el să nu fie sincer și ca vehemența lui să ne ascundă ceva”.
Așadar, nu viața privată a cardinalilor și a altor demnitari este subiectul principal al cărții, ci cultura secretului, a ipocriziei erijate în normă obligatorie și împovărătoare pentru mulți.
Ziaristul francez nu dă nici un nume dintre personalitățile aflate în viață, el se referă doar la persoane decedate a căror existență privată poate fi dezvăluită, dacă interesul general o cere. Totuși despre Benoît al XVI-lea – fostul cardinal Ratzinger – el avansează ideea că retragerea din funcția de șef al bisericii catolice în 2013 s-ar datora homofiliei sale pe care el dorea cu orice preț s-o tăinuiască.
Frédéric Martel consideră ca o dovadă peremptorie a consecințelor nefaste pe care le are cultura secretului, miile de scandaluri legate de pedofilia demnitarilor ecleziaști și care au întunecat imaginea bisericii în Europa, în Statele Unite ori în America Latină.
Homosexualitatea de la Vatican nu are legătură cu abuzurile sexuale ale unei părți a clerului catolic, dar ea a favorizat un climat nesănătos de negare și de diminuare a orice putea să-i pericliteze prestigiul și influența.
Se înțelege, așadar, că „Sodoma” nu este o carte demascatoare – căci homosexualitatea nu este o vină – cât o tentativă făcută de a deschide un abces dureros și tainic, dăunător bisericii.
Dacă biserica catolică ar renunța la exigența celibatului care nu are o rădăcină doctrinală, ci doar politică, dacă, pe de altă parte, homosexualitatea unei părți a clerului catolic ar fi asumată ca o orientare sexuală legitimă, așa cum este în restul societății, se poate presupune că biserica s-ar sincroniza cu problemele lumii înconjurătoare într-un spirit modern și novator.
În acest sens, suceesul fulgurant al „Sodomei” pune o interesantă problemă de opinie publică. Cartea este percepută unanim ca una de scandal. Dar, fundamental, Frédéric Martel nu polemizează nici cu instituția Vaticanului, nici cu papa, nici cu cardinalii papei. El nu acuză, ci doar dezvăluie, cu o compătimire implicită, cultura aceasta dominantă a secretului care a devenit, se pare, împovărătoare pentru mulți din interiorul Vaticanului.
„Sodoma” devine astfel o carte mult mai importantă decât un simplu best-seller documentar a cărui faimă efemeră s-ar datora doar unui set de informații incomode și surprinzătoare, puse la dispoziția marelui public. Ea poate deschide, în interiorul Vaticanului calea către un demers colectiv de reevalauare și repoziționare socială, regeneratoare pentru coerența, valoarea și atractivitatea mesajelor religioase transmise.
