Un episod din „The Simpsons” în care apărea Michael Jackson, retras de la difuzare de producătorii serialului

Citește și

Quebec, bilanțul zilei: 297 noi cazuri, niciun deces. Operațiune majoră de control în baruri și restaurante

Quebec a raportat 297 de cazuri noi de COVID-19 vineri, ducând totalul acestora la 66.653 de la începutul pandemiei....

Simona Halep învingătoare la Roma, după ce Pliskova s-a retras în setul 2

Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat, luni, turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290...

Quebec, bilanțul zilei. Mai puține noi cazuri, dar o creștere a numărului spitalizărilor

Quebec a anunțat 489 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. pentru un număr total de...
P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Un episod mai vechi din serialul animat „The Simpsons”, ce include un personaj a cărui voce era asigurată de cântăreţul Michael Jackson, a fost retras de la toate difuzările sale viitoare, a dezvăluit unul dintre producătorii show-ului, după ce HBO a transmis recent un documentar despre presupuse abuzuri sexuale ce ar fi fost comise de starul pop asupra unor minori.

„În mod clar, am simţit că aceasta era singura alegere pe care puteam să o facem”, a declarat producătorul de televiziune James L. Brooks, citat de The Wall Street Journal.

Celebrul serial animat „The Simpsons” a inclus o apariţie specială a cântăreţului Michael Jackson în 1991, în al treilea sezon al său, într-un episod intitulat „Stark Raving Dad”.

- Publicitate -

Michael Jackson a asigurat vocea unui personaj internat într-un spital psihiatric şi care credea că era starul pop.

În documentarul „Leaving Neverland”, difuzat de HBO în două părţi, duminică şi luni, doi bărbaţi adulţi au spus că s-au împrietenit în copilărie cu Michael Jackson şi că au fost agresaţi sexual de acesta atunci când ei aveau vârstele de şapte, respectiv 10 ani, la începutul anilor 1990.

După difuzarea acestui documentar, dezvăluirile făcute de cei doi protagonişti au provocat un val de oroare şi de neîncredere în rândul opiniei publice mondiale.

- Publicitate -

Anumite posturi de radio din Canada şi Olanda au încetat să mai difuzeze cântecele lui Michael Jackson.

Reprezentanţii familiei Jackson au spus că documentarul „Leaving Neverland” şi acoperirea mediatică a acuzaţiilor formulate în acest film împotriva starului reprezintă „un linşaj public” şi că artistul a fost „100% nevinovat”.

Fondul care administrează averea cântăreţului a dat în judecată postul HBO în luna februarie, spunând că documentarul încalcă un contract prin care postul TV prin cablu se angajase să nu îl discrediteze pe starul pop.

Michael Jackson, care a murit în 2009, a fost achitat în 2005 într-un proces în care a fost acuzat că a molestat sexual un adolescent de 13 ani – fără legătură cu documentarul prezentat de HBO – în ferma sa Neverland din California. În 1994, artistul a încheiat o înţelegere cu părinţii altui adolescent de 13 ani la finalul unui proces în care era acuzat de abuz sexual, informează Reuters citat de Agerpres.

SourceAgerpres
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Sezon terminat pentru Bianca Andreescu

Anul 2020 este pierdut pentru Bianca Andreescu, care a decis să se retragă de la Roland Garros și să...
- Publicitate -

SUA au depăşit pragul de 200.000 de decese din cauza COVID-19

Statele Unite au înregistrat marţi decesul numărul 200.000 asociat noului coronavirus, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, în timp ce COVID-19 continuă să ucidă sute...

Laval și Outaouais au trecut la nivelul de alertă oranj

Christian Dubé, ministrul Sănătății din Quebec, a anunțat că Laval și Outaouais au trecut la nivelul de alertă oranj. „Nu doar numărul de cazuri este...

O largă majoritate a canadienilor dezavuează protestele anti-mască

O largă majoritate a canadienilor susține purtarea măștilor și dezaprobă manifestările publice împotriva purtării acestora, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Leger Marketing....

Quebec, bilanțul zilei. Mai puține noi cazuri, dar o creștere a numărului spitalizărilor

Quebec a anunțat 489 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. pentru un număr total de persoane infectate de 68.617. Nu a...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -