Înainte de a savura, de „Ziua femeii”, bomboanele oferite cu generozitate de către bărbaţi, doamnele ar trebui să ştie câteva lucruri despre originile acesteia. Adevărul este deseori stânjenitor, însă acceptarea lui nu înseamnă renunţarea la o astfel de „sărbătoare”. Până la urmă, e „un drept” câştigat.

Ziua Internaţională a Femeii s-a născut în redacţia cotidianului comunist „L`Humanité”, sub o falsă relatare despre o aşa-zisă demonstraţie a tinerelor muncitoare din New York la 8 martie 1857.

În realitate, la congresul celei de a doua Internaţionale Socialiste din 1910, militanta marxistă Clara Eissner Zetkin propune instituirea unei zile internaţionale a femeii, fără a menţiona vreo dată precisă. Zetkin se numără printre cele mai influente personaje ale Ligii Spartacus, aripa de extremă stânga a Partidului Social-Democrat German, care în 1918 se desprinde și formează Partidul Comunist German.

Ideea marxiştilor vremii era ca „femeile socialiste” să nu poarte „lupte comune” cu femeile burgheze pentru salarii egale cu cele ale bărbaţilor sau pentru dreptul de a vota.

Propunerea făcută de Clara Zetkin în cadrul celei de a doua Internaţionale Socialiste capătă contur odată cu demonstraţiile organizate la 19 martie 1911 în Germania, Danemarca şi Austria. Ruşii „se mişcă” mai greu, dar bat în cuie marea sărbătoare printr-un predebut al revoluţiei bolşevice.

Astfel, la 23 februarie 1917 (8 martie, pe stil nou), Ziua femeii este organizată la Petrograd pe fondul unor mişcări sociale de amploare, cauzate de zvonul raţionalizării pâinii şi de închiderea Uzinelor de armament Putilov. Unii istorici susţin că la acel moment s-a semnat „certificatul de naştere” al Uniunii Sovietice, cu toată baia de sânge care a urmat revoluţiei bolşevice.

CITEȘTE ȘI:  Salvaţi planeta de noi înşine!

Totuşi, versiunea americană despre „Ziua femeii” este diferită din punct de vedere al timpului şi spaţiului, însă nu şi al doctrinei. „Iancheii” afirmă că această sărbătoare a fost ţinută pentru prima dată la 28 februarie 1909, la New York, şi că a fost organizată de către Partidul Socialist American.

În orice caz, Ziua Internaţionala a Femeii a fost adoptată printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, în 1977, deşi Naţiunile Unite începuseră să o marcheze cu doi ani mai devreme.

Demnă de menţionat este şi diferenţa dintre „Ziua femeii” şi „Ziua mamei”, mai ales că aceia dintre noi care au fost „şoimi ai patriei” şi „pionieri” ar putea face o confuzie. În România, „Ziua mamei” se sărbătoreşte în prima duminică a lunii mai, aceasta fiind declarată sărbătoare publică în anul 2010.

Sex „la liber”

Aleksandra Mihailovna Kollontai, „comisar al poporului” pentru Sănătate (adică ministru) în guvernul bolşevic şi amantă a lui Vladimir Ilici Lenin, a declarat ziua de 8 martie sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică.

Ea a reuşit să-l convingă pe Lenin de „utilitatea” unei revoluţii sexuale a femeilor.

De altfel, Aleksandra Kollontai a promovat „teoria paharului de apă”, potrivit căreia satisfacerea dorinţei sexuale trebuie să fie la fel de simplă ca şi consumarea unui pahar cu apă.

CITEȘTE ȘI:  Salvaţi planeta de noi înşine!

Ea a şi scris un eseu cu titlul „Iubirile a trei generaţii”, în care personajul principal, Zhenya, o tânără de 18 ani membră a Komsomolului (Uniunea Tineretului Comunist) crede că sexul nu trebuie să aibă nicio legătură cu iubirea. Zhenya trăieşte cu doi bărbaţi, rămâne însărcinată cu unul dintre ei, dar nu o interesează cu care. Pentru detalii puteţi accesa următorul link.

Unii istorici susţin că, în esenţă, Aleksandra Kollontai se dezlănţuise împotriva familiei, pe care o considera „odioasă instituţie burgheză”. Cert este că revoluţia sexuală promovată de Kollontai, cu binecuvântarea lui Lenin, a durat până la venirea la putere a „pudicului” Iosif Vissarionovici Stalin (1922), care s-a dovedit mai interesat de genocid decât de femei.

S-a scurs aproape un secol de la acele evenimente care au marcat dramatic istoria umanităţii, iar lumea se pare că îşi îngroapă memoria colectivă în „pivniţa” reţelelor sociale şi a magazinelor online. Nu strică să mai aruncăm, din când în când, o privire asupra trecutului dacă nu vrem să se adeverească vorba aceea: „cine-şi uită trecutul e condamnat să-l repete”.

Foto de: habeebeeCC BY-NC-ND 2.0

Ad