Sunwing a decis să țină la sol avioanele Boeing 737 MAX 8

Compania canadiană Sunwing a anunțat că va șine la sol avioanele Boeing 737 MAX 8, dar a precizat că decizia sa are doar o motivație comercială, compania crezând în continuare că acest model de avion este sigur.

În urma celor două accidente aviatice din ultimele șase luni în care acest model de avion a fost implicat, majoritatea țărilor, cu excepția Canadei și Statelor Unite, au decis să interzică utilizarea modelului 737 Max 8 până când Boeing nu va da asigurări credibile că avionul este sigur.

Mulți pasageri sunt speriați și au inundant companiile aeriene cu telefoane, dorind să știe dacă următorul lor zbor va fi cu acest tip de avion. Probabil că această situație stă la baza deciziei Sunwing, o companie specializată în destinații de vacanță.

Sunwing are doar patru modele de Max 8 în flota sa. Compania canadiană cu cele mai multe modele de Boeing 737 Max 8 este Air Canada care are, potrivit site-ului său web, 24 de avioane Boeing 737 Max 8, urmată de cei de la West Jet cu 13.

Ministrul Transporturilor din Canada va avea azi o conferință de presă și este foarte posibil ca și Canada să se alăture țărilor care spun, pentru moment, stop utilizării acestui avion.

Foto: Sunwing Airlines

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare