Alexandru Paleologu, eseist, critic literar, diplomat şi politician, s-a născut la 14 martie 1919 la Bucureşti, în familia lui Mihail Paleologu şi a Elenei (născută Vidraşcu). Tatăl său i-a transmis de mic pasiunea pentru Caragiale şi pentru Montaigne, după cum notează „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, 2006).

Tânărul Alexandru a urmat cursurile liceului „Spiru Haret” şi apoi pe cele ale Facultăţii de Drept, pentru ca apoi să se înscrie la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Cavalerie la Sibiu. În urma declanşării războiului, va fi mobilizat la Regimentul de Gardă Călare, iar apoi se va întoarce, ca instructor, la şcoala militară de la Sibiu, unde s-a format ca ofiţer.

După război, Paleologu a fost referent în Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului, apoi ataşat de legaţie la Ministerul Afacerilor Externe, mai menţionează sursa citată. Între 1948 şi 1950 a fost student la Institutul de Teatru, făcând practica la Teatrul Armatei şi la Teatrul Naţional din Bucureşti ca asistent de regie. Convins fiind că nu are talent şi că nu va suporta cenzura comunistă, a renunţat la cariera de regizor, mai notează sursa citată.

Din 1950, a început să fie căutat de Securitate şi s-a ascuns la prieteni şi cunoştinţe, întâi în Bucureşti, iar apoi în ţară, la Ploieşti, Piteşti, Drăgăşani, Iaşi sau Zărneşti. În cele din urmă, se va stabili la Câmpulung, în judeţul Argeş. Aici l-a reîntâlnit pe filosoful Constantin Noica, sub îndrumarea căruia Alexandru Paleologu a studiat limba greacă, apoi a citit, în original, Goethe, Kant şi Hegel în ordinea impusă de filosof, în cadrul „celor o mie şi una de nopţi ale dialecticii”, după cum le spuneau cei doi, conform „Amicus Plato sau despărţirea de Noica”, (Editura LiterNet, 2003).

CITEȘTE ȘI:  În secret, guvernul României a anulat independența Justiției

După „despărţirea de Noica” şi reîntoarcerea în Bucureşti, Paleologu este angajat cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei din cadrul Academiei Române, la secţia de artă medievală (bizantină), mai notează „Dicţionarul general al literaturii române”.

La 9 septembrie 1959, Alexandru Paleologu este arestat şi condamnat politic la paisprezece ani de muncă, făcând parte din lotul Noica-Pillat. Din lotul de condamnaţi mai făceau parte Constantin Noica, Nicu Steinhardt, Sergiu Al-George, Dinu Pillat, Arşavir Acterian, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu, Beatrice Strelisker, conform site-ului oficial al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, www.iiccr.ro.

A executat anii de închisoare la Ostrov, Jilava, Giurgiu şi Botoşani. A fost eliberat la 24 iunie 1964, în urma graţierii prin Decretul 310 din 1964. De prevederile aceluiaşi decret au mai beneficiat alţi 3.467 de condamnaţi.

După eliberare, a fost reîncadrat la Institutul de Istorie a Artei, la secţia de teatru şi a început să publice în „Studii şi cercetări de istoria artei” şi în „Revue Roumaine d’histoire de l’art”. A mai fost secretar literar la Teatrul „Nottara” din 1967, iar apoi a fost angajat de către Marin Preda ca redactor la Editura Cartea Românească, unde a lucrat din 1970 până în 1976, când s-a pensionat, conform „Dicţionarului general al scriitorilor români”.

CITEȘTE ȘI:  Avram Iancu, al treilea la ultramaratonul "6633 Arctic Ultra" de la Cercul Polar de Nord

După anul 1965, Alexandru Paleologu a colaborat la revistele „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Viaţa românească”, „Argeş” sau „Contemporanul”. Prima carte pe care a scris-o a fost publicată în 1970, „Spiritul şi litera”, volum pentru care a fost premiat de către Uniunea Scriitorilor. Au urmat „Bunul simţ ca paradox”, „Simţul practic”, „Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu”, „Ipoteze de lucru”, „Alchimia existenţei”. După 1989, a publicat volumele „Sfidarea memoriei. Convorbiri cu Stelian Tănase (aprilie 1988-octombrie 1989)”, „Despre lucrurile cu adevărat importante”, „Politeţea ca armă”, „L’Occident est a l’Est”, „Moştenirea creştină a Europei”.

După Revoluţia din 1989, Paleologu a fost numit ambasador la Paris, funcţie pe care a ocupat-o până în iunie 1990. Despre această perioadă din viaţa sa a relatat în cartea „Souvenirs merveilleux d’un ambassadeur des golans” („Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor”, Editura Humanitas). A urmat apoi o carieră politică, fiind senator al Partidului Alianţei Civice (1992-1996) şi apoi al Partidului Naţional Liberal (1996-2000, 2000-2004), conform site-ului oficial al Senatului României, www.senat.ro.

În 2000, a fost distins cu Premiul de Excelenţă în Cultura Română, de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Arte şi grupul de presă ”Curentul”.

Alexandru Paleologu a murit la 2 septembrie 2005. Slujba de înmormântare a fost organizată la Biserica Mavrogheni din Bucureşti, fiind oficiată de Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania, prieten al său. La slujbă au participat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, diplomaţi şi politicieni, iar Regele Mihai a transmis un mesaj citit de fiul lui Alexandru, Theodor Paleologu.

Documentar realizat de Agerpres.

Ad