Nu m-am dat niciodată în vânt după Justin Trudeau, acest clown fără anvergură, care a devenit accidental primul ministru al Canadei.
Fiul celebrului său tată s-a remarcat în mandatul său prin invitarea tuturor nefericiților planetei să se înfrupte din mierea ajutoarelor sociale, fără a mai trece prin procesul logic al imigrării. Așa s-a făcut că frontiera cu SUA a devenit fâșia Gaza și omul nu s-a potolit până când alții nu i-au pus capul sub duș să reflecteze mai bine.
Deși este premierul uneia dintre cele șapte state industrializate din lume, el n-a părut niciodată capabil să realizeze importanța mandatului sau. Și că, teoretic, ar trebui să fie o voce grea în peisajul mondial.
Băiat de mingi la reuniunile G7, tot timpul pe la marginea meselor, playboy-ul Justin crede că salvează planeta și are o viziune pacifisto-progresistă: să ne unim cu toții indiferent de culoare, orientare sexuală, gen și cu un fum de canabis pe nas să facem un mare bordel mondial. Cam așa îl văd eu pe Justin căruia i-ar fi stat mai bine să conducă pe post de șef un trib fără inhibiții din Orientul Îndepărtat. Sigur că pentru atitudinea lui infantilă ar trebui să-l clasăm la accidente ale istoriei și să nu mai fie ales niciodată.
Paradoxal lui Trudeau i se oferă o a două șansă. Și culmea ocazia îi este dată de cece ce presa a denumit déjà, cel mai mare scandal al mandatului său: afacerea SNC Lavalin.
Pe scurt, gigantică firmă canadiană de construcții care are șantiere în toată lumea cu 50 de mii de angajați, dintre care aproape 10 mii în țară, a dat spagă 48 de milioane de dolari oficialilor libieni pentru obținerea unor contracte grase.
Să nu roșim acum ca fetele mari.
Sigur că nu-i moral să dai șpagă altor guverne dar în lumea reală a afacerilor din lumea a treia (din care face parte, la acest capitol, și România) n-ai cum să obții ceva dacă n-ai semnătura celor de la putere.
Dacă Lavalin nu sărea cu banul – dați din propriile buzunare să ne înțelegem – săreau francezii sau americanii sau englezii. Șpăgi de genul acesta sunt frecvente, altfel n-ai cum să te miști prin acele zone.
De obicei aceste situații se sting repede. Americanii și englezii au inventat chiar baza legală numit acord de reparații.
Și în Canada funcționează ceva similar. Pentru a nu fi afectați angajații și contribuabilii, nicio companie nu este pusă la pământ pentru șpagă în afara țării. Plătește o amendă generoasă care intră la buget, o mustrare strașnică și toată lumea e mulțumită, locurile de muncă sunt salvate.
În cazul Lavalin, afacerea nu s-a rezolvat în fașă pentru că fostul ministru al justiției și procuror general în același timp (ce tâmpenie!) Jody Wilson-Raybould acuză cabinetul din care a făcut parte de presiuni pentru spălarea companiei de construcții.
Este limpede că lucrurile s-au petrecut așa: Trudeau și ceilalți granguri i-au spus femeii să facă deal cu Lavalin, să plătească amenda și să salvăm locurile de muncă și impozitele. Fără mare tam-tam. Ceea ceea era logic. Doar nu ne omorâm cu mâna noastră găină făcătoare de ouă de aur pentru o șpagă în Libia.
Ei bine se pare că cineva a vândut presei subiectul și opoziția a sărit ca arsă. A sărit prost, părerea mea.
Liderul conservator Andrew Sheer ar fi avut posibilitatea să pară mai deștept și să nuanțeze criticile. Sigur, șpagă nu e morală, nu e un obicei al societății canadiene, dar nici nu poți să-ți dai singur cu tesla în… cap și să trimiți canadieni în șomaj pentru o afacere din Libia.
Liderul opoziției s-a înroșit ca o fată mare care nu a mai auzit de o asemenea perversitate și i-a cerut demisia.
De această dată, cu părere de rău, sunt de partea lui Trudeau. El are ocazia acum să-și joace o carte mare. De apărător al economiei canadiene, de protector al locurilor de muncă și nu doar personaj de carnaval cum a fost până acum. Dar pentru a întoarce scandalul în avantaj propriu ar trebui să explice bărbătește canadienilor cum stă treaba.
Nu-i o misiune simplă pentru el să arate că e bărbat!
Foto: Adam Scotti (PMO)
