Este inevitabil să apară comparațiile între Bianca Andreescu și Simona Halep, pe măsură ce româno-canadianca își va continua ascensiunea spre top 10.

Dacă aceste comparații sunt făcute cu bună credință, și nu cu ifose patriotarde, se va putea învața (poate) ceva.

Este clar că amanadouă au talent uriaș, inteligență și pasiune pentru tenis. Fizic, Bianca stă mai bine, are mai multă forță și stabilitate. Dar, pe lângă asta, nu prezintă nici o urmă de complex de inferioritate în fața numelor mari ale tenisului.

Simona a trebuit să compenseze fizicul mai modest prin îmbunătățirea tehnicii și rezistenței, plus deplasare rapidă pe tot terenul.

Mental, Bianca are deja, la numai 18 ani, spiritul învingătorului natural, nu cel al outsiderului, ceea ce Simonei i s-a dezvoltat mai târziu, cu mult efort. Uluitor!

Simona a ajuns deja numarul unu mondial, ceea ce pentru Bianca ramane un obiectiv dificil (dar nu imposibil de atins).

Marea diferența dintre cele două sportive însă nu constă însa în calitățile lor individuale, ci în eficienta sistemelor din care provin.

În timp ce în România un copil care vrea să facă performanță o face oarecum contra sistemului, autoritatile fiind practic indiferente în fața unor copiii de talent (încă șpaga dată antrenorilor și pilele sunt criteriile de baza în promovarea sportivilor), în Canada (și în Occident în general) se investesc bani, resurse, antrenori, psihologi pentru ca talentul odată manifestat să nu moară speranță.

CITEȘTE ȘI:  Alegeri și autostrăzi

Știm că România este un rezervor uriaș de talente, iar asta se vede prin faptul că avem, raportat la numărul de locuitori, un număr impresionant de sportivi, dar și ingineri, medici, cercetători de calitate….care însă reușesc sa se afirme în special în țările vestice, acolo unde există sisteme de recrutare, selectare, pregătire și recompensare a valorilor.

Mă întreb câți alți copii, care vor ramane pe vecie necunoscuti, și-au risipit talentele în România, în absența unui sprijin adecvat din partea celor ce ar fi trebuit sa ii ajute, si care mănâncă banii degeaba.

Deci, când ne lăudăm cu românii care reușesc, să felicităm mai degrabă efortul familiilor care au crezut în copiii lor, nicidecum calitatea „sportului” sau „învățământului” românesc. Românii reușesc în pofida, și nu datorită acestora.

Simona este un accident, o „lebădă neagră”, pentru o țară ca România, nu o regulă. Un fir de iarbă care a spart asfaltul pentru a răsări.

Mai săracă în talente, Canada posedă un sistem de recrutare și promovare care îi permite să extragă mai mult din mai puțin.

În concluzie, nu are sens să ne umflăm în pene, în mod patriotic, cu reușitele Biancăi. Ele nu sunt ale noastre. Și ca să fim corecți, nici cu cele ale Simonei.

CITEȘTE ȘI:  A făcut-o din nou! Bianca trece de Angelique Kerber la Miami

Dacă vrem să le onorăm cu adevărat pe aceste doua sportive exraordinare, haideți să le urmăm exemplul în mod individual, să arătăm aceeași seriozitate în tot ceea ce facem, oriunde ne-am afla.

Ad