Halep despre Bianca Andreescu: „are un viitor frumos”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, apreciază că Bianca Andreescu, noua vedetă a tenisului feminin, are un ”viitor frumos”, după ce jucătoarea canadiană de origine română a câştigat titlul la Indian Wells.

Embed from Getty Images

“Am văzut un rezumat. A jucat foarte bine. Ştiam de câţiva ani că este destul de puternică pentru a înfrunta jucătoare de top. A făcut o treabă foarte bună şi vreau să o felicit. Are un viitor foarte frumos, deoarece e tânără şi nu se gândeşte la presiune în acest moment. Cred că e destul de puternică să facă faţă”, a spus Halep într-o conferinţă de presă susţinută la Miami, potrivit site-ului WTA.

Halep şi Andreescu, născută în Ontario (Canada), din părinţi români, s-au întâlnit prima oară în 2016, la turneul de la Montreal.

“Îmi aduc aminte că ne-am antrenat împreună în Canada, la turneul de acolo, acum doi sau trei ani. Îmi amintesc că i-am spus că e destul de puternică pentru a face pasul către tenisul profesionist. Doar ne-am antrenat, deci nu am observat prea multe, iar apoi nu ne-am mai întâlnit”, a mărturisit Halep.

Embed from Getty Images

În faţa asaltului noii generaţii din tenisul feminin, Halep (27 ani) s-a amuzat:

“Mă simt bătrână! Când văd fete de 17, 18 ani, încep să mă simt bătrână şi nu îmi place”.

Halep apreciază varietatea de campioni din 2019, în fiecare din primele 13 săptămâni existând o câştigătoare diferită, pentru prima oară în istoria WTA.

”Cred că e un lucru bun pentru tenis. E bine pentru că fiecare are şansa de a câştiga şi fiecare are mai multă încredere că e o şansă pentru fiecare. Faptul că turneele sunt mai deschise le face mai interesante pentru fani, dar şi pentru noi. Nu mai e ca înainte, când Serena câştiga totul. Acum lucrurile stau diferit”, a afirmat Halep citată de Agerpres.

Halep este a doua favorită la Miami Open şi va juca direct în turul secund cu învingătoarea dintre suedeza Johanna Larsson şi americanca Taylor Townsend. Halep va evolua şi la dublu, alături de germanca Julia Goerges.

Bianca Andreescu va juca în primul tur contra româncei Irina Begu.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare