Naţionala de fotbal a României a obţinut prima sa victorie din Grupa F a preliminariilor EURO 2020, 4-1 (3-1) cu reprezentativa Insulelor Feroe, marţi seara, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

Învinsă de Suedia cu 2-1, în primul său meci din această campanie, România a reuşit să se impună fără emoţii în faţa uneia dintre outsiderele grupei.

Golurile tricolorilor au fost reuşite de Ciprian Deac (26), Claudiu Keşeru (29, 32) şi George Puşcaş (63), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Viljormur Davidsen (40 – penalty).

România a făcut un joc modest în prima parte a întâlnirii, dar a avut un forcing de şapte minute, în care punctat de trei ori, dovedind un pragmatism remarcabil.

Ciprian Deac, jucător la CFR Cluj, a deschis scorul în min. 26, la primul şut pe poartă al tricolorilor, după centrarea lui Nicolae Stanciu, prelungită de Claudiu Keşeru. Keşeru a majorat diferenţa (29), cu un şut la colţul scurt din careul mic, după o minge bâlbâită de apărarea feroeză. Keşeru (32) a speculat cu o reluare acrobatică o minge respinsă greşită de un fundaş feroez şi reuşit al treilea gol al echipei antrenate de Cosmin Contra.

Feroe a avut o tresărire de orgoliu pe finalul primei reprize, iar Tătăruşanu (39) a respins şutul lui Faero, după care oaspeţii au marcat din penalty, prin Davidsen, după ce Moţi l-a ţinut pe Klamint Olsen. A fost al doilea gol marcat României de Feroe în şapte partide.

România a dominat şi repriza secundă, ratând mai multe ocazii de gol. Stanciu (49) a expediat un şut bun de la 24 metri, respins de portar. Ianis Hagi, abia intrat, a ratat două situaţii mari de gol: a reluat incredibil pe lângă poartă din câţiva metri (51), la centrarea lui Puşcaş, iar apoi a trimis din voleu (61), după care Puşcaş nu a reuşit să introducă mingea în plasă.

Tătăruşanu (54) a respins mingea trimisă din careu de Hansson.

Puşcaş a marcat ultimul gol al echipei noastre (63), cea mai frumoasă reuşită a meciului, un şut cu boltă de la 18 metri, după ce a fost servit de Chipciu. Marin (76) a avut şi el o oportunitate notabilă, dar şutul său din marginea careului a fost respins de portar.

România va juca următorul meci cu Norvegia în deplasare, pe 7 iunie.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti. (Agerpres)

Foto: Federația Română de Fotbal

Ad