În țară, numele lui Marius este pus alături de monștrii sacri ai rockului românesc. Aici, la Montreal, face parte din mică elită a muzicii de calitate, din păcate nu destul cunoscută, de noul val al diasporei.
Seară de sâmbătă la început de martie, undeva într-un bar uitat la un colț de stradă în Laval. Atmosferă de sărbătoare, lumină obscură, muzică de ambianță. Cei câțiva clienți, veniți de cu vreme, caută mereu cu ochii la scena plină de instrumente de muzică.
Pe peretele opus, adică în fundul sălii, vreo zece mașini de vândut vise și de luat banii. Bine prinși în captivitatea ecranelor, cei câțiva înverșunați așteptă, nu se știe de când, ca la următoarea apăsare pe buton, să le vină lotul cel mare.
Patronul, așezat discret pe un fotoliu în colțul mai puțin circulat, calculează de zor beneficiile zilei.
E seara unui spectacol de excepție, pus la cale de doi maeștri ai muzicii rock, Marius Luca și Louis Doré. Mai simplu spus, unul plus celălalt fac împreună Organic Noise Experiment, adică trupa ONE.
Chiar dacă Marius Luca nu mai are nevoie de mult de prezentări, o să vă reamintesc în câteva cuvinte istoria lui. Vine din vremea când se făcea rock curat și cu tot sufletul, drept care nu mai vrea să se schimbe. Continuă la fiecare apariție în public să-și pună sufletul pe corzi, cu aceiași bucurie că la douăzeci de ani. Muzica lui ne aduce aminte de Metropol, de Metrock, de Costinești, de vremea când nu ne dureau încheieturile, nu aveam bani, dar aveam vise și dansam cu părul zburlit .
În țară, numele lui Marius este pus alături de monștrii sacri ai rockului românesc. Aici, la Montreal, face parte din mică elită a muzicii de calitate, din păcate nu destul cunoscută, de noul val al diasporei.
Louis Doré este cel mai bun exemplu că muzica este un limbaj universal. Percuționist de excepție, magician al bețelor, este întruchiparea ritmului cu două mâini și două picioare.
Dar cel mai extraordinar lucru pentru un locuitor get beget de Québec este faptul că a descoperit limba română prin cântec. Drept care vocile celor doi artiști, se împletesc pe versuri românești, la fel de bine ca în franceză sau engleză.
Acest amestec quebeco-român sau invers, după voia dumneavoastră, cântă împreună de ani buni, au scos discuri, au făcut mai multe turnee atât în România cât pe continentul Nord-American. Toate acestea și încă multe altele au făcut ca spectacolul de sâmbătă seară să fie încă o reușită, încă un moment de neuitat. Cei care au rămas până după miezul nopții pentru a-i aplauda și savura măiestria interpretării nu au avut ce regreta.
Din păcate asemenea momente sunt tot mai rare, iar nostalgicii acestui stil de muzică tot mai puțini. Dacă doriți, părerea mea e că în această sâmbătă m-am simțit mult mai român bâțâindu-mă pe scaun pe ritmul trupei ONE, decât dacă aș fi ascutat orișicare din șlagărele cu minune sau salam. De, fiecare cu gustul lui.
Eu continui să cred că primăvară nu-i departe și va doresc mult soare-n suflet lîn această lună a mărțișoarelor, sau a babelor, sau a dochiilor, de, după gust.
Foto: © Iotza Draghici
