Suveranul pontif, care a refuzat luni să lase mai mulţi credincioşi să-i sărute inelul, a explicat că a acţionat astfel de teamă răspândirii microbilor în rândul pelerinilor, a precizat joi Vaticanul.

„Papa mi-a spus că nu a permis sărutul inelului la Loreto din motive de igienă. Nu pentru sine, ci pentru a evita contaminarea atunci când sunt cozi lungi de persoane. Lui, personal, îi place să îmbrăţişeze oamenii”, a explicat joi directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Alessandro Gisotti.

Un montaj video al vizitei efectuate de suveranul pontif luni la sanctuarul din Loreto, în centrul Italiei, a devenit ”viral” pe reţelele de socializare.

 

Alimentat la început de comentatorii cei mai tradiţionalişti din cadrul Bisericii, care au vrut să îl critice astfel pe papa, incidentul a suscitat numeroase interpretări.

Din imagini reiese clar că papa îi respinge pe cei care, aşezaţi la o coadă lungă după terminarea slujbei, încearcă să-i sărute inelul.

Suveranul pontif îşi retrage mâna în mod precipitat, surâzând în continuare credincioşilor, pe care pare că vrea să-i expedieze cât mai repede. Urma într-adevăr să se întâlnească cu mai mulţi bolnavi care îl aşteptau într-o altă aripă a sanctuarului.

CITEȘTE ȘI:  Brexit. Tribunalul Suprem consideră ilegală suspendarea Parlamentului

Înaintea acestei secvenţe, înregistrarea video îl arată pe papă petrecând mai mult timp pentru a saluta zeci de călugări capucini, apoi măicuţe. Unii îi strâng mâna, alţii îl îmbrăţişează, câţiva îi sărută inelul pontifical.

Vizitatorilor li se recomandă, de către cei responsabili cu protocolul din echipa suveranului pontif, să nu stea în genunchi, un gest pe care papa Francisc, asemenea predecesorului său, Benedict al XVI-lea, nu îl apreciază.

Papa Francisc, fostul cardinal argentinian Jorge Bergoglio, care este adeptul relaţiilor simple şi directe cu credincioşii, strânge sute de mâini în fiecare săptămână, nu respinge îmbrăţişările luni şi nici sărutul pe obraz – un contact cu mii de potenţiali microbi care nu pare să-i creeze temeri pentru propria sănătate.

Inelul aflat în centrul controverselor din această săptămână nu este ”inelul pescarului”, din argint placat cu aur, pe care Francisc l-a primit cu ocazia slujbei de întronizare şi care simbolizează puterea pontificală.

Este vorba despre un inel primit cu ocazia hirotonirii ca episcop în 1992 la Buenos Aires, dezvăluie publicaţia franceză La Croix, ”inelul pescar” aflându-se în custodia Secretariatului de Stat, transmite AFP si Agerpres.

CITEȘTE ȘI:  Dosarul kurd. Trump vorbește despre „marea şi neegalata” sa înţelepciune
Ad