Acum multă vreme, mă aflam într-o adunare de credincioși. Tocmai se încheiase o predică despre ultimele capitole ale Apocalipsei, despre biruința finală a Binelui în Univers. Am avut ocazia să mă ridic și să pun întrebarea celor prezenți: „Dacă nu ați fi convinși, în urma lecturii Evangheliilor și Apocalipsei, că Binele va ieși biruitor până la urmă, dacă ar trebui să trăiți cu incertitudinea de a nu cunoaște scorul final al marii lupte dintre Bine și Rău, ați mai fi astăzi creștini?”

Se pare că întrebarea i-a încurcat pe mulți, deoarece am primit tot felul de răspunsuri confuze. Majoritatea celor prezenti nu au înțeles-o. Nu își puseseră niciodată problema în felul acesta! Unii chiar s-au rățoit la mine – dacă mă îndoiesc de victoria finală a lui Dumnezeu, ce mai caut acolo?

Păi tocmai asta voiam eu să îi întreb! Era un fel de pariu al lui Pascal, dar pe invers….

Blaise Pascal îi îndemna pe ateii din vremea lui să-și asume riscul de a crede, deoarece nu au nimic de pierdut. Astfel, spunea Pascal, dacă se înșală, și constată la sfârșit că Dumnezeu nu există, și nu există nici viață veșnică, asta e! Măcar au trăit după niște reguli morale, au făcut bine celor din jur, au avut parte de o viață decentă. În schimb, dacă la sfârșitul vieții, află că Dumnezeu totuși există, au de câștigat veșnicia! O situație win-win….

Desigur, pariul lui Pascal posedă acest iz mercantil care poate inspira o credință neautentică, bazată pe cântărirea avantajelor și dezavantajelor, și care poate conduce, din păcate, la acel tip de credință menționat mai sus: rămânem în biserica pentru că suntem de partea învingătorului. E un fel de „Long term investment”. Și devenim talibani ai adevărului nostru, gata să dăm cu parul în oricine ni s-ar opune, crezându-ne soldații din garda de corp a lui Dumnezeu.

Eu aș propune un alt pariu – cel al onestității. Aș spune că ar trebui să fim autentici 100% cu noi înșine în căutarea adevărului, indiferent la ce concluzie ajungem, indiferent dacă ne convine sau nu.

CITEȘTE ȘI:  Teme reale și teme false

Să fim dispuși să ne chestionăm credințele, la fiecare pas. Să fim dispuși să renunțăm sau să le modificăm dacă descoperim elemente noi.

Să avansăm prudent în cunoaștere, nu după cum bate vântul modei, nu după cum ne dictează partidul sau societatea, ci numai după conștiință.

Dar tocmai aici este problema. Oamenii sunt extrem de atașați emoțional de viziunea lor religioasă despre lume (includ ateismul la religie), cu care se indentifică organic, pentru că cel mai probabil le-a servit ca soluție la o criză existențială. Le este greu să renunțe la ea, de frică să nu fie cumva incorectă, pentru că toată construcția lor identitară ar fi aruncată în aer. Devin total închiși la posibilitatea oricărei alternative. Nu e un fenomen logic, ci psihologic.

Dar ce pierdem dacă riscăm un pic? Dacă ești ateu, întreabă-te cum ai ajuns. Nu cumva urăști ceea ce nu cunoști? Nu cumva ateismul tău decurge dintr-o experiență negativă cu vreun preot sau pastor sau un credincios prea zelos care te-a tratat cu superioritate sau cu lipsă de empatie?

Nu cumva acest ateism îți limitează orizontul de înțelegere a lumii? Ai încercat să înțelegi care sunt argumentele celeilalte părți? Să vezi ce susține creaționismul sau „intelligent design”-ul și pe ce tip de argumente se bazează?

Dacă ești credincios, întreabă-te la rândul tău de ce ești așa. Ai găsit in credința mângâiere în timp de necaz sau sens pentru viața ta? Ai dovezi in sprijinul crezului tau care ti se par suficient de solide? Este credința ta o descoperire personală sau ai moștenit-o fără să îți pui întrebări? Care sunt argumentele tale, pentru tine, nu pentru alții? Ai cercetat ce spune teoria evoluției? Dar Big Bang-ul? Sau abiogeneza? Or le-ai respins a priori, de frică să nu conțină ceva care te-ar scoate din zona de confort?

Credincioși și atei deopotrivă – suntem oare conștienți că ne aflăm pe o planetă practic invizibilă dintr-o margine de galaxie, la scara Universului?

CITEȘTE ȘI:  Am învins. Și acum ce?

Că timpul de când există știință este ca o clipire din ochi față de cele 14 miliarde de ani vechime? Că a pretinde că știința noastră ar da rezultate și predicții exacte, extrapolabile la scară spațio-temporală a întregului Univers este cel puțin îndrăzneață, dacă nu pur și simplu neaplicabilă?

Imaginați-vă o bacterie care locuiește undeva în sistemul digestiv, hrănindu-se cu zahăr….trăind în comunitate cu alte bacterii – și care ar pretinde că omul de fapt nu există…. pentru că nu îl poate vedea. Cam așa suntem și noi, când emitem judecați absolute asupra lucrurilor care ne depășesc cu mult orizontul.

Dacă am fi conștienți de limitele noastre, am putea înțelege că nu avem cum să trăim cu certitudini absolute. Și că orice crez am profesa la un moment dat, chiar dacă ne-ar fi util, are șanse mari să fie cel puțin incomplet.

Dacă am gândi așa, ne-am oferi șansa să ne respectăm mai mult și să căutăm împreună adevărul, nu să ținem cu ghearele de micile noastre adevăruri convenabile.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad