Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla, împlineşte 60 de ani (galerie foto)

Fostul mare portar de fotbal al formaţiei Steaua Bucureşti, Helmut Duckadam, supranumit “Eroul de la Sevilla”, împlinește 60 de ani.

Embed from Getty Images

El s-a născut în localitatea Semlac, judeţul Arad, la 1 aprilie 1959. A început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).

“Am început fotbalul prin anii ’70, la echipa din Semlac, apoi am evoluat la Şcoala Sportivă Gloria din Arad. Mi-a plăcut să fiu portar, îmi plăcea să plonjez, să mă arunc pe minge. De acolo am mers la UTA, în 1977, la tineret, după care am fost chemat la o echipă din divizia C, Constructorul Arad, unde antrenor era Nicolae Dumitrescu – simbolul Aradului, am putea spune -, unde am activat un an, după care am fost chemat de Ion V. Ionescu la UTA, la echipa mare. Aici am jucat o etapă destul de lungă, era în divizia B când am fost eu. La echipa naţională am fost chemat pentru prima dată fiind la UTA, m-a chemat Mircea Lucescu. Acolo i-am întâlnit pe Costică Ştefănescu de la U Craiova, pe Ştefan Sameş de la Steaua, fiecare dintre ei încercând să mă convingă să vin în echipa lui. Adrian Păunescu avea atunci un articol în care spunea că Universitatea Craiova este echipă mare, dar n-are portar. Ştefănescu a cerut să mă transfer la Craiova. Şi Mircea Lucescu m-a îndrumat spre Craiova, acolo primeam şi nişte bani, dar mi-a fost puţin… nu ştiu dacă neapărat teamă, dar ştiind cât de greu te asimilează oltenii dacă nu eşti de-al lor, am avut o reţinere. În acelaşi timp a venit oferta de la Steaua, odată cu problema armatei, trebuia să-mi fac stagiul militar. Şi atunci am hotărât să merg la Steaua, în 1983”, spunea Duckadam într-un interviu acordat AGERPRES în 2018.

Embed from Getty Images

Odată cu venirea în Bucureşti, a început şi ascensiunea lui ca jucător. Primul meci mare îl face la Bucureşti, în întâlnirea retur cu A.S. Roma din Cupa Cupelor, din toamna lui 1984, când la 0-0, în minutul 87, a apărat un penalty.

Vârful carierei sportive îl atinge în ediţia 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni, când pe întreaga durată a competiţiei, dar mai ales în memorabila finală de la Sevilla, Steaua-CF Barcelona (0-0, 2-0, după penalty-uri), apără de-a dreptul senzaţional, determinându-i pe ziariştii spanioli, şi nu numai, să-i aprecieze evoluţia la superlativ. Cele patru lovituri consecutive de la 11 m apărate jucătorilor barcelonezi – Alesanco, Pedraza, “Pichi” Alonso şi Marcos – l-au făcut să intre în “Cartea Recordurilor”.

Finala de la Sevilla

Embed from Getty Images

„În acele momente mi-am făcut o strategie. Foarte importantă a fost prima lovitură pe care a tras-o Alesanco. Am reuşit, prin poziţia lui, să ghicesc colţul, cum se spune şi am apărat prima lovitură. Cea de-a doua lovitură, ca şi celelalte, a fost un joc al minţii, pentru că m-am pus în situaţia celui care executa lovitura. Cum aş executa eu? Dacă facem o retrospectiva a fost aşa: portarul de la Barcelona, Urruti, a apărat una în stânga şi una în dreapta şi logic era ca următorul jucător, Pedraza, să gândească, pe undeva, la fel. Portarul, adică eu, a apărat una pe dreapta, logic ar încerca în stânga, deci trag tot în dreapta. A gândit ca şi mine sau eu ca şi el: m-am dus tot în dreapta. Cea mai simplă lovitură a fost cea de-a treia, a lui Pichi Alonso, care era logică, după ce un portar apără doua lovituri pe o parte, în dreapta, va pleca în stânga, deci trag în dreapta. Am plecat destul de repede pe dreapta, se vede pe imagini, pentru că eram convins că va trage tot în dreapta. La a patra lovitură mă gândeam ce să fac: am apărat trei lovituri pe dreapta, ce voi face la a patra? Mă gândeam la jucătorul care bate lovitura că este convins că eu mi-am ales un colţ, dreapta şi se gândeşte să tragă în stânga. Aşa a gândit Marcos şi aşa am gândit şi eu. Am apărat, astfel, şi cea de-a patra lovitură. Ce era interesant în acele momente era faptul că, în momentul când executau loviturile jucătorii Stelei, eu eram la marginea careului de 16 metri, pe spate şi priveam cerul. Se făcea o mare gălăgie şi după această gălăgie a spectatorilor îmi dădeam seama dacă a marcat sau nu. Iar în momentul când trăgeau spaniolii se făcea linişte ca să nu-i deranjeze pe jucători, ceea ce m-a ajutat şi pe mine, ca să mă pot concentra mai bine”, descria Duckadam, în interviu, momentele de încărcătură psihică de la executarea loviturilor de departajare din finala Cupei Campionilor Europeni.

Embed from Getty Images

Cele trei plonjoane în partea dreaptă şi unul în stânga vor rămâne în arhiva sentimentală a istoriei fotbalului românesc, iar strigătul din noaptea de 7 spre 8 mai 1986 al crainicului TVR Cristian Ţopescu – “Apără Duckadam!”, la al patrulea penalty apărat, ceea ce însemna câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a căpătat ceva din rezonanţa celebrului “Am învins!” de la Marathon.

Embed from Getty Images

Presa internaţională a reacţionat imediat după meci, lăudând jocul campioanei României. “Fotbaliştii catalani, susţinuţi de 50 de mii de suporteri, au luptat mult, dar s-au lovit de apărarea fermă a românilor, învingători merituoşi”, a scris agenţia de presă spaniolă EFE. “Neaşteptatul triumf al Stelei, care va fi legat întotdeauna de Duckadam, nu trebuie să fie tratat ca o curiozitate”, a scris şi agenţia britanică Reuters, în timp de cotidianul italian “Gazzetta dello Sport” a titrat că “În Estul Europei s-a mai născut o stea”. “S-a reparat un şir de nedreptăţi şi sunt de două ori satisfăcut. Mai întâi pentru victoria acestei admirabile campioane a României, care a urcat într-un timp record de pe poziţia de simplă concurentă a plutonului european pe cea mai de sus treaptă a consacrării. Modul cum s-a calificat până în finală, fotbalul spectaculos pe care-l joacă, numeroşii jucători tineri pe care-i are, totul a reprezentat un sumum de argumente, pentru o victorie indiscutabilă. Mă bucur şi fiindcă se repara nedreptatea seriilor de succese datorate mai mult hazardului, prin care Barcelona a ajuns în final”, scria într-un editorial Jean Filippe Rethacker, redactor-şef adjunct la France Football şi L’Equipe.

Embed from Getty Images

În presa din ţară, victoria Stelei a fost pusă în umbra politicului, în luna şi în anul în care Partidul Comunist Român împlinea 65 de ani de existenţă. “Sportul”, unicul cotidian sportiv românesc de la acea vreme, deşi a scos peste 300.000 de exemplare, nu a dedicat numărul eroilor de la Sevilla, ci partidului. În subsolul primei pagini un titlul mare anunţa doar că “Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni”, făcând trimitere la paginile a patra şi ultima, unde se găseau comentariile corespondenţilor Ioan Chirilă şi Mircea Ionescu. Celelalte ziare au scris şi ele despre performanţa Stelei, dar în articole mai mici şi doar în spaţiile unde a mai rămas loc liber.

După cinci zile de la finala de la Sevilla, într-un cadru solemn, clubului de fotbal Steaua i s-a acordat Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. Titularii, antrenorii Ienei şi Iordănescu, plus preşedintele Alecsandrescu au primit Meritul Sportiv clasa I. Rezervele şi ceilalţi din staff au primit Meritul Sportiv clasa a II-a.

Embed from Getty Images

Imediat după meciul care a fost televizat de postul naţional, pentru prima dată în regimul comunist, oamenii au ieşit nechemaţi în stradă să se bucure pentru izbânda fotbaliştilor de la Steaua. Circa 30.000 de oameni au plecat spre Aeroportul Otopeni şi au ocupat esplanada să-şi întâmpine campionii. În aproape toate colţurile ţării, noaptea de 7 spre 8 mai 1986 a fost practic una albă.

Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, are două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986). A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986, fiind menţionat şi în revista “France Football”.

Embed from Getty Images

Un anevrism axilar a pus capăt neaşteptat carierei lui Helmuth Duckadam. Se afla la un foc de tabără, pe malul Mureşului, când a alunecat, s-a sprijinit pe mână şi, probabil, cheagul de sânge s-a deplasat blocând circulaţia în braţul drept. S-a dus la medicul din sat dar a ajuns urgent la Bucureşti unde a fost operat şi i-a fost salvat braţul.

După încheierea activităţii de fotbalist, Duckadam s-a angajat la Poliţia de frontieră din judeţul Arad, dar s-a pensionat din motive medicale.

Câştigător la “Loteria Vizelor” organizată de ambasada americană la Bucureşti, Helmuth Duckadam a emigrat în SUA, în 2003, dar a revenit în scurt timp în ţară. În 2004 a devenit membru al Partidului Noua Generaţie (PNG). A îndeplinit funcţiile de vicepreşedinte al PNG şi preşedinte al filialei judeţene Arad.

La 25 martie 2008, Duckadam a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul “Meritul Sportiv” pentru rolul avut în câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986.

Helmut Duckadam a acceptat, la 11 august 2010, să fie preşedintele clubului de fotbal Steaua Bucureşti. Documentar realizat de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare