Fericirea pe termen lung în căsnicie ar putea depinde de predispoziţiile genetice ale celor doi parteneri.

Un studiu realizat de Universitatea Yale sugerează că fericirea maritală ar putea fi influenţată de o variaţie genetică care afectează oxitocina, aşa-numitul „hormon al dragostei”, relatează UPI.

„Acest studiu arată că modul în care ne simţim în relaţiile noastre cele mai apropiate este influenţat de mai mult decât de experienţele comune cu partenerii noştri de-a lungul timpului”, a spus autorul principal al studiului Joan Monin, profesor la Yale School of Public Health.

„În căsătorie, oamenii sunt de asemenea influenţaţi de predispoziţiile lor genetice şi ale partenerului lor”, a spus ea într-un comunicat publicat de Yale, scrie Agerpres.
La studiu au participat 178 de cupluri căsătorite cu vârste cuprinse între 37 şi 90 de ani. Participanţii au fost întrebaţi despre sentimentele lor privind siguranţa şi satisfacţia în căsnicie, fiecare furnizând un eşantion de salivă pentru testare genetică.

Atunci când cel puţin un partener a avut o variaţie genetică, cunoscută sub numele de genotipul GG, a receptorului de oxitocină, cuplul a avut o satisfacţie şi sentimente de siguranţă mai mari în căsnicie, spre deosebire de cuplurile cu genotipuri diferite, au descoperit cercetătorii.

CITEȘTE ȘI:  Unul din cinci decese este asociat alimentaţiei necorespunzătoare

UN IMPACT MIC, DAR SEMNIFICATIV

Studiile anterioare au făcut legătura între varianta receptorului de oxitocină, OXTR rs53576, cu trăsături de personalitate precum stabilitatea emoţională, empatia şi sociabilitatea. Acest studiu este considerat a fi primul care examinează rolul său în satisfacţia maritală.

Cercetătorii de la Yale au constatat, de asemenea, că persoanele cu genotipul GG sunt mai puţin susceptibile să prezinte un ataşament anxios în căsătorie.
Ataşamentul anxios – un tip de insecuritate în relaţii provocat de experienţele din trecut cu rudele apropiate şi cu partenerii – este asociat cu o valoare scăzută a stimei de sine, o sensibilitate ridicată la respingere şi un comportament de căutare a aprobării, a explicat Monin.

Împreună, genotipurile GG ale unui cuplu reprezintă aproximativ 4% din variaţia satisfacţiei conjugale, potrivit autorilor studiului. Deşi este un procent mic, impactul poate fi semnificativ, au remarcat ei.

E nevoie de cercetări suplimentare cu privire la modul în care genotipurile cuplurilor interacţionează pentru a afecta relaţiile în timp.

Ad